Măsurile introduse în ordin sunt în scopul protecției sănătății studenților, elevilor și angajaților instituțiilor de învățământ „asigurării respectării Hotărârârilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și potrivit pct. 9 subpct. 11) din Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 691 din 30.08.2017”, se arată scris în document.

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin constituie abatere disciplinară și servește temei pentru tragerea la răspundere disciplinară a conducătorilor vinovați

Amintim că ministrul Educației, Igor Șarov, a venit cu o reacție pe pagina sa de facebook, referindu-se la șeful statului care a efectuat o vizită la o instituție de învățământ din satul Sofia raionul Drochia și în satul Pepeni, Sângerei. Igor Dodon nu purta mască și totodată nu respecta distanța socială în raport cu profesorii și copiii. Într-o postare pe facebook, Igor Șarov, a făcut trimitere la fapta șefului statului că „intrând în școală fără mască, dând mâna cu cei vârstnici sunt încălcate deciziile Comisiei pentru situații excepționale în sănătate publică. Altfel, nu pot fi explicate gesturile sfidătoare la adresa întregii societăți, care încearcă să le educe cetățenilor normele elementare de prevenție a infectării cu cel mai periculos virus cunoscut până acum, care a secerat sute de mii de vieți în toată lumea”.

Un alt eveniment care a stârnit revolta autorităților din educație se referă la inaugurarea veceului de la gimnaziul din satul Hiliuți, raionul Râșcani. Directoarea gimnaziului, Ana Matei, președintele socialist al raionului Râșcani, Vasile Secrieru, primarul Alexandru Sandu și deputatul socialist Vlad Mizdenco, apar într-o fotografie înghesuiți în pragul ușii veceului tăind panglica ținută de doi copii. Doar primarul poartă mască.

Cazul a fost comentat de deputata Maria Ciobanu: „Să bagi în veceu copii, pentru ca tu, ditamai președinte de raion, primar și netot de deputat, să faci o fotografie pentru „istorie” cum tai panglica socialistă... Buni de legat!” a punctat deputata.

O reacție a avut și fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco: „Suntem blocați în pandemie și înecați în Covid. Oamenii mor și numărătoarea a trecut de mie. Economia este la pământ. Suntem izolați de toată lumea. Am ajuns în topul rușinii, iar Parlamentul este mai mult lipsă decât în lucru. Și în acest timp deputații socialiști sunt ocupați cu tăiatul panglicilor roșii prin WC-uri. Meleagul nostru mai jos decât atât nu a fost adus de nimeni în toată istoria sa”, a notat într-o postare pe pagina sa de facebook Ala Nemerenco.