În acest context, poliția preciză că, până la moment, la poliție nu au parvenit adresări în acest sens.

„Totodată, vă îndemnăm să sesizați oamenii legii în cazul deținerii de probe privind acțiuni de zădărnicire a deplasării veteranilor pentru participare la evenimentul public sus indicat. Declarăm cu toată responsabilitatea că astfel de acțiuni nu au fost admise de către Poliție, astfel sub nici o formă nu a fost afectat dreptul la libera circulație și la libertatea de exprimare a participanților la protestul organizat în fața Parlamentului”, se menționează în comunicatul de presă emis de Poliția Republicii Moldova.

Poliția mai spune că în cadrul discursurilor s-a chemat la destabilizarea ordinii publice, incitare la ură națională, la blocarea traseelor naționale, precum și la jignirea premeditată a onoarei și demnității organelor de ocrotire a normelor de drept.

„Comportamentul manifestat poartă un caracter provocator și este pasibil de răspundere conform legislației în vigoare, context în care Poliția atenționează asupra necesității revizuirii atitudinilor agresive și asigurării manifestării unui comportament în limita bunului simț și în strictă conformitate cu prevederile legale”, mai spune poliția.

Amintim că veteranii au mers la Parlament să înmâneze pachetul de revendicări conducerii Parlamentului, printre care acordarea polițelor medicale gratuite și înlăturarea posturilor ilegale de pe Nistru, însă în fața lor au ieșit doar deputați din Platforma DA și PAS. Combatanții au cerut ca să iasă conducerea Legislativului, lucru care nu s-a întâmplat.