image
Sursa foto: jurnal.md

Situația în instituțiile de învățământ din RM: 187 de elevi și 173 de cadre didactice contaminate cu Covid-19

Numărul de instituții de învățământ închise din cauza pandemiei a rămas același ca și la 1 septembrie, dar crește numărul claselor de elevi care învață de la distanță din cauza virusului de Covid-19. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Igor Șarov, în cadrul unui briefing organizat astăzi la care a prezentat situația în educație după două săptămâni de la începutul noului an de studii.

Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Educației, la momentul actual sunt 10 instituții de învățământ în care copiii studiază de la distanță din cauza carantinei. În total este vorba de 171 de clase.

4958 de elevi se află în autoizolare, iar 187 de copii sunt contaminați cu Covid-19. Totodată sunt confirmate pozitiv 173 de cadre didactice. Alți 288 profesori se află în autoizolare. Din rândul lucrătorilor auxiliari din instituțiile de învățământ sunt infectați 40 de persoane, iar 118 sunt în autoizolare.

Ministrul Igor Șarov a mai menționat că din cele 1398 de grădinițe publice și private din RM, activează doar 738. Două instituții de educație timpurie sunt închise în carantină. Doi copii sunt confirmați cu Covid-19, iar 113 sunt în autoizolare.

Și în acest domeniu, s-au infectat cu temutul virus 47 de cadre didactice, iar 113 sunt în autoizolare.

Aceeași sursă a ținut să precizeze că bilanțul este provizoriu și se poate schimba de la o săptămână la alta. Depinde de gradul de responsabilitate a celor care trec pragul instituțiilor de învățământ dacă vor respecta condițiile impuse de epidemiologi și, respectiv, situația se va schimba în bine sau nu. Igor Șarov a îndemnat profesorii, elevii și părinții să respecte distanța socială, să poarte măști, să fie deszinfectate și aerisite regulat încăperile și unitățile de transport cu care elevii se deplasează la instituțiile de învățământ.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: