image
Sursa foto: edu.pe

Operațiune de arestare ca în filme a unui ambasador; Anchetatorii au găsit la el 19 mii de fotografii pornografice cu minori

Diplomația ungară primește o lovitură serioasă, după ce ambasadorul Budapestei în Peru, Gabor Kaleta, a fost arestat și va fi judecat pentru pornografie infantilă. Tribunalul regional din Budapesta a informat canalul de televiziune RTL Klub că în computerul fostului ambasador anchetatorii au găsit peste 19 mii de fotografii pornografice cu minori

La 1 aprilie 2019, Ministerul Afacerilor Externe Ungar nu a comunicat decât faptul că a fost îndepărtat ambasadorul, într-un comunicat de presă, fără a divulga motivul și a refuzat să dea mai multe detalii asupra cazului. Parchetul de la Budapesta a prezentat acuzațiile împotriva fostului diplomat pentru pornografie infantilă în noiembrie 2019, dar nu a emis niciun comunicat de presă în această privință, însă aceste informații s-au confirmat acum, informează index.hu.

Reținerea ambasadorului a fost legată de o anchetă realizată de o echipă de detectivi internaționali condusă de Spania, care a făcut și alte arestări în Siria, Pakistan, Italia, India, Franța, Guatemala, Marea Britanie, Peru, Ecuador și Costa Rica. Procesul său va începe în martie. Dacă va fi găsit vinovat, ar putea fi condamnat la trei ani de închisoare.

Potrivit surselor din Ministerul de Externe al Ungariei, citate de index.hu, agenții Centrului Antiterorist al Ungariei (TEK) l-au escortat înapoi, dar TEK a negat categoric acest lucru, la fel și poliția. Potrivit cotidianului politic Magyar Nemzet, diplomatul a fost cel care a răspândit aceste informații. Deoarece atât TEK, cât și poliția neagă că au avut vreo legătură cu cazul lui Kaletai, este posibil ca acesta să fie readus din Peru de un serviciu secret maghiar.

Aceleași surse au mai spus că două persoane l-au escortat pe Kaleta – l-au sunat la telefon spunându-i să-i întâlnească în fața ambasadei, apoi i-au confiscat telefonul și l-au reținut. Deși Kaleta era cooperant și nu a prezentat nicio rezistență, o altă sursă a declarat că, de fapt, ambasadorul nu a ajuns înapoi în țară „din proprie inițiativă”.

O agenție americană de infracțiuni informatice a supravegheat activitățile online ale lui Gabor Kaleta. Agenția a aflat de diplomatul maghiar în timpul unei anchete mai ample privind un cerc internațional de pedofili.

Organizația americană a informat serviciul de informații maghiar despre rezultatele investigației în primăvara anului 2019. Americanii au urmat activitățile online ale ambasadorului pentru o perioadă îndelungată și au implicat serviciile secrete maghiare la momentul în care au adunat suficiente dovezi pentru rechizitoriul lui Kaleta. Informații neconfirmate sugerează că ancheta secretă a SUA a fost conectată la o operațiune mai mare realizată de poliția spaniolă cu asistența Europol.

Gabor Kaleta a fost ambasadorul Ungariei în Peru din 2017. În prealabil, a fost ofițer de presă al Ministerului Afacerilor Externe, din 2012. Kaleta este absolvent de drept al Universității din Pécs, a studiat, de asemenea, dreptul la Universitatea Pázmány Péter și drept internațional la Universitatea din Trier, din Germania. Foștii săi colegi l-au descris ca fiind un om obișnuit, bine informat și bine educat, care era un creștin model și care citează deseori Biblia.

Noutăţile partenerilor

comentarii: