image
Sursa foto: Ft.com

COVID-19: Moldova, din nou lider în Europa atât la infectări cât și la decese în ultima săptămână

În săptămâna 7-13 septembrie Republica Moldova a fost din nou lider în Europa la infectări cu COVID-19 raportat la populație, după o nouă creștere a numărului de cazuri. Pentru a doua săptămână consecutiv, țara noastră a fost lider pe continent și la decese.

În ultimele 7 zile, Moldova a înregistrat 3.181 de noi infectări, al doilea cel mai negru bilanț săptămânal de la declanșarea pandemiei, după cel din săptămâna 17-23 august, când s-au înregistrat 3.295 de cazuri.

Astfel, cu o medie de 909 cazuri noi la un milion de locuitori, Republica Moldova a fost lider pe continent și săptămâna trecută, depășind Franța și Cehia, ambele cu recorduri de infectări în ultimele 7 zile.

A fost a 7-a săptămână consecutiv în care Republica Moldova a fost lider în Europa la infectări cu COVID-19 raportat la populație.

l7l7

Deși înregistrat o scădere a numărului de decese în ultima săptămână, Moldova a rămas lider pe continent a doua săptămână consecutiv, cu o medie de 17,1 pierderi de vieți omenești la un milion de locuitori.

d7d7

Cu 1.163 de decese în total, Moldova este pe locul 9 în Europa la pierderi de vieți omenești raportat la populație și pe poziția a 18-a în lume.

Și cu un total de 42.978 de infectări de la declanșarea pandemiei, Moldova deține poziția de lider pe continent după numărul de cazuri raportat la populație.

tt

Este de precizat că statisticile sunt realizate raportat la populațiea oficială a Republicii Moldova, inclusiv stânga Nistrului, de 3,5 milioane de locuitori. Experții susțin că populația ar fi mult mai mică și nu ar depăși 3 milioane.

În statistici sunt incluse doar țările cu o populație mai mare de un milion de locuitori.

Noutăţile partenerilor

comentarii: