image
Sursa foto: Jurnal.md

Oazu Nantoi, sesizare la CC: Solicită Curții să spună dacă separatiștii de la Tiraspol sunt culpabili de uzurparea puterii

Deputatul PAS Oazu Nantoi a depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită magistraților constituțională să se expună dacă reprezentanții regimului separatist din regiunea transnistreană pot fi trași la răspundere pentru uzurparea puterii în stat.

Legislatorul cere Curții interpretarea noţiunii constituţionale de uzurpare a puterii de stat din art. 2 al Constituţiei Republicii Moldova.

„În acest sens, solicit respectuos răspuns la întrebarea dacă entităţile neconstituţionale formate în unele localităţi din stânga Nistrului şi mun. Tighina, redactând şi punând în practică un cadru legal şi instituţional alternativ, menit să eludeze supremaţia puterii de stat, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova sunt culpabile ab initio de uzurpare a puterii de stat a Republicii Moldova?”, se arată în sesizare.

Totodată, având în vedere că în Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia în vigoare nu explică în mod expres noţiunea constituţională de uzurpare a puterii de stat, autorul sesizării solicită clarificarea aplicabilităţii noţiunilor constituţionale suveranitate naţională şi uzurpare a puterii de stat din art. 2 al Constituţiei.

Precizăm că articolul 2 din Constituția RM prevede următoarele:

Suveranitatea şi puterea de stat

(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, informele stabilite de Constituţie.

(2) Nicio persoană particulară, nicio parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă ppoporului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: