image
Sursa foto: Youtube/Jurnal TV

Maia Sandu, despre exodul rușilor, referendumuri și regiunea transnistreană

Președintele Maia Sandu a declarat în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV că instituțiile de la frontieră au acum responsabilitatea de a analiza cine vine în Republica Moldova și dacă acești oameni ar putea reprezenta un risc pentru stabilitatea țării noastre.

Maia Sandu a fost întrebată de moderatorul emisiunii dacă deține informații privind creșterea numărului de cetățeni ruși care ajung în Republica Moldova, în contextul în care zeci de mii de ruși fac cozi kilometrice pe la punctele de frontieră pentru a fugi de mobilizare și a se refugia în alte țări.

Șefa statului a răspuns că ”este devreme să judecăm pentru că acum nu este atât de ușor să ajungi în Republica Moldova”. Maia Sandu a precizat că:

„Avem un zbor de la Erevan la Chișinău și acolo o treime din cei care vin recent sunt cetățeni ai Federației Ruse. Dar avem un număr mai mare de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și cetățenia Rusiei și care vin terestru, cu autocarele, prin țările europene. E devreme ca să facem niște estimări. Până la sfârșitul acestei săptămâni o să avem mai multe informații, o să avem statistici detaliate pe categoriile de oameni care vin. Dar oricum, instituțiile noastre de la frontieră au această responsabilitate de a analiza cine vine și dacă acești oameni au intenții bune sau dacă ar putea reprezenta un risc pentru stabilitatea țării noastre. Evident, cei care sunt considerați că prezintă risc pentru Republica Moldova nu sunt admiși în țară.”

Maia Sandu a adăugat că cetățenii moldoveni care dețin și cetățenia Rusiei și care vor merge să lupte de bună voie de partea agresorului, riscă să piardă cetățenia Republicii Moldova. Totodată, cetățenii Republicii Moldova care nu dețin și cetățenia Federației Ruse și care merg să lupte în Ucraina riscă să fie pedepsiți penal. Potrivit șefei statului, această pedeapsă trebuie să fie înăsprită, iar în următoarele zile Ministerul Justiției va veni cu propuneri în acest sens.

Maia Sandu a mai declarat că așa-zisele referendumuri organizate de Rusia pentru a anexa patru regiuni din Ucraina sunt false. „Noi nu recunoaștem nici referendumurile, nici rezultatele acestor referendumuri. În continuare, respectăm integritatea teritorială a Ucrainei în hotarele recunoscute internațional”, a punctat șefa statului.

Maia Sandu a mai declarat că autoritățile Republicii Moldova nu dețin informații precum că în regiunea transnistreană ar urma să fie organizate referendumuri similare celor din zonele ocupate ale Ucrainei.

„Nu cred că acest lucru este posibil în viitorul imediat, pentru că nu există aceste informații, dar evident, că ceea ce se întâmplă astăzi, ceea ce face Rusia în Ucraina este încălcarea dreptului internațional și acest lucru trebuie să ne îngrijoreze pe toți”, a precizat Maia Sandu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: