image
Sursa foto: rcinet.ca

Bloomberg: Gazele și electricitatea din Europa ating noi prețuri record

Gazele și electricitatea din Europa ating noi prețuri record, cu creșteri importante în Olanda, Marea Britanie, Germania și Franța. Cel mai probabil, aprovizionarea va fi tot mai dificilă în următoarele luni.

Deși rezervele de gaze, cărbune sau apă necesare pentru producția de electricitate sunt insuficiente, cererea pentru curent este în continuă creștere, pe fondul redeschiderii economiilor, după blocajele generate de pandemie, explică Bloomberg citat de Biziday.

Prețul pentru gazul natural a atins valori record în Olanda, UK, Germania și Franța. Dacă în Olanda, considerată piață etalon pentru Europa, creșterea de joi a fost de 13,4%, până la 98,23 de euro, în Germania a fost de 12%, până la 132 de euro pentru un megawatt/oră, iar în Franța de 10,3%, până la 135,50 de euro. În Marea Britanie, tariful pentru luna următoare s-a apreciat cu 17,5%.

Cantitatea de gaze rusești livrate către terminalul Mallnow din Germania este cu o treime mai mică decât la începutul săptămânii, marcând o nouă scădere după recuperarea parțială de miercuri. Bloomberg notează că este foarte probabil ca și exporturile de cărbune din Rusia să fie limitate. Cantitățile de resurse înmagazinate pentru sezonul de iarnă se află la cele mai scăzute niveluri aferente acestei perioade, din ultimii zece ani.

Potrivit unui raport întocmit de firma de specialitate Inspired Energy, importurile de gaz natural lichefiat în Europa vor rămâne la niveluri scăzute, din cauza faptului că producătorii și furnizorii se orientează să satisfacă mai degrabă cererea de pe piața asiatică.

În contextul scumpirilor, tot astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat discutarea la nivelul Consiliului European, cât mai curând posibil, a temei privind creşterea preţurilor la energie. “Președintele a subliniat necesitatea identificării unor soluţii europene comune, bine pregătite, pe baza propunerilor care urmează să fie făcute de către Comisia Europeană şi a contribuţiei miniștrilor de specialitate din statele membre ale Uniunii Europene, astfel încât să poată fi atenuate efectele creşterilor preţurilor la energie pentru cetățenii europeni”, a transmis Administrația Prezidențială.

Noutăţile partenerilor

comentarii: