image
Sursa foto: cnn.com

Alegeri SUA 2020: Confruntarea Trump-Biden devine cel mai scump scrutin din istorie

Alegerile din acest an din Statele Unite doboară un nou record și au devenit cele mai scumpe din istorie.

14 miliarde de dolari costă scrutinul din Statele Unite, cât cele din 2012 și 2016 la un loc.

„Responsabilă” pentru acest lucru a fost mobilizarea din ultimele luni a donatorilor, iar cei democrați au fost de departe cei mai activi. Prin urmare, strângerile de fonduri i-au adus lui Joe Biden un miliard de dolari în ultimele luni, aproape dublu față de Donald Trump.

Nu doar oamenii de afaceri cu conturi generoase au donat masiv pentru cei doi contracandidați. La uriașa sumă de 14 miliarde de dolari au contribuit din plin și donatorii mai mici, care reprezintă aproape un sfert dintre susținătorii lui Biden și Trump.

Peste 95 de milioane de cetăţeni americani au votat anticipat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, conform datelor centralizate de Proiectul pentru alegeri al Universităţii din Florida, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Numărul persoanelor care au votat deja reprezintă 69% din totalul prezenţei la vot în scrutinul prezidenţial din 2016.

Participarea masivă la scrutin prin prezenţa la vot în mod anticipat ori prin corespondenţă se explică în primul rând prin pandemia care afectează puternic Statele Unite.

Experţii anticipează că prezenţa la urne va depăşi nivelul de 138 de milioane de persoane, înregistrat în 2016.

Conform celui mai recent sondaj de opinie efectuat de Ipsos/Reuters, Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial, este creditat cu 51% din intenţiile de vot, în timp ce preşedintele actual, Donald Trump, este creditat cu 43%.

Cei doi candidaţi depun eforturi pentru câştigarea votului în statele care pot modifica rezultatul - Pennsylvania, Arizona, Florida şi Carolina de Nord.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: