Funeraliile lui Vlad Pohilă au fost organizate de către familia sa: fraţi şi surori, care au venit din satul lor de baştină, Putineşti, pentru a-l petrece pe ultimul drum. Sicriul cu trupul său neînsufleţit s-a aflat de aseară, 18.05.2020, la Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor” din Cimitirul Central din Chişinău, unde au venit să-şi ia rămas cei care l-au cunoscut. Lumea a purtat măşti, mănuşi de protecţie contra Covid-19 şi a încercat pe cât a fost posibil să respecte distanţa impusă de autorităţi, pe cărarea îngustă dinspre biserică spre mormânt.

Unirea dintre fraţi, lege în familia Pohilă

Vlad Pohilă s-a născut la 6 aprilie 1953, într-o familie numeroasă din satul Putineşti, raionul Floreşti. Au fost nouă copii la părinţi, cinci surori şi patru fraţi. Acum, au mai rămas doar cinci dintre ei în viaţă, mărturiseşte Galina Bobică, una dintre surorile mai mari ale lui Vlad Pohilă, care a ieşit pentru un răgaz din biserică, în timpul liturghiei, când ne-a vorbit despre familia în care a crescut Vlad Pohilă. Acasă, în copilărie, spune ea, toţi îl dezmierdau „Valiuca”, dar pe urmă, în viaţă i s-au adresat Vlad, aşa cum se prezenta el.

„A fost unul dintre fraţii cei mai sârguincioşi la carte. Deseori, bibliotecara din şcoală îi dădea cheile ca să răscolească prin bibliotecă, să-şi aleagă ce să citească. În clasele superioare, a câştigat un loc de frunte la olimpiada republicană de „limbă moldovenească”. Eram foarte mândri de el, când l-am văzut la televizor în momentul premierii, am plâns. Apoi, la absolvirea şcolii, în baza acelei diplome, Vlad a vrut să-şi continue studiile la facultatea de jurnalism, la Chişinău. Tata era un om foarte sever şi i-a spus: „nu!”, din cauză că eram mulţi şi greutăţile mari, iar drumul până la Chişinău era scump pentru noi. Ne-am rugat mult de tata, împreună cu sora mai mare, să-l lase să înveţe la Chişinău. Şi tata l-a lăsat”, îşi aduce aminte Galina. Apoi, povesteşte ea, când venea Vlad acasă, grămădeau copeică cu copeică ca să-i strângă măcar pentru cheltuielile de drum. Au fost o familie foarte unită şi au rămas uniţi până acum, spune sora lui Vlad Pohilă:

„Uniţi, nedespărţi şi cu simţul omenesc, ne spunea tata. Şi noi ne-am străduit să fim aşa, cum ne-au învăţat părinţii. Am păstrat această legătură până acum. Ne-am ajutat între noi cu ce am putut, nu am fost indiferenţi unul faţă de altul. Vlad ne-a ajutat mult copiii noştri, pe care îi găzduia când veneau la studii în Chişinău, ori îi ajuta să se orinteze în carieră ”, afirmă sora, adăugând că fratele său a muncit mult în viaţă, dar bogăţia pe care a agonisit-o, erau doar cărţile:

„N-avea bogăţii, sărmanul, doar cărţi. Nu aveai pe unde călca de atâtea cărţi, nu-i încăpeau pe etajerele de pe pereţi şi le ţinea şi pe jos. Cărţi avea şi în coridor, şi la bucătărie, acolo unde lucra. Nu aveai ce fura de la el, deşi l-au mai prădat de vreo două ori, o dată i-au luat calculatorul”, spune Galina Bobică.

La funerariile lui Vlad Pohilă au fost prezenţi intelectuali de frunte, colegi de-ai săi din multe domenii: istorici, jurnalişti, lingvişti, învăţători, profesori, etc. Toţi aceşti oameni îi poartă respectul, pentru că Vlad Pohilă, spun ei, a fost un om cinstit, modest şi cu bunul simţ, calităţi care, am aflat de la sora sa, le-au au fost educate în familie.

Vlad Pohilă a făcut istorie

Istoricul Anatol Petrencu spune că trecerea în nefiinţă a lui Vlad Pohilă înseamnă o pierdere foarte mare pentru noi, basarabenii, pentru că Vlad Pohilă a fost un excelent intelectual, care a muncit conştiincios şi care ne-ar fi putut reprezenta în lume. „Vlad Pohilă nu a cercetat pur şi simplu, dar a făcut istorie. Au fost nişte riscuri mari în acele vremuri să tipăreşti clandestin un ziar în limba română şi să-l distribui”, afirmă istoricul Petrencu.

„Vlad Pohilă a fost un om al cărţii, a citit foarte mult, a ştiut să vorbească în 12 limbi, a tradus din aceste limbi şi a publicat în limba română din opera scriitorilor de bază ale acelor popoare. A cunoscut la perfecţie limba română şi ne-a învăţat şi pe noi să rostim corect vorbirea românească prin emisiuni la radio. Ar fi putut reprezenta R. Moldova, românimea în ansamblu, undeva în Statele Unite, sau în una din ţările baltice, ori în Polonia. Ştia poloneza la perfecţie, sârba, croata, bulgara. Întotdeauna mi-a părut rău că nu a fost promovat în funcţii importante în statul R. Moldova, unde există un fel de contra selecţie, unde cei mai răi ajung, nu se ştie cum, în funcţii cheie. Pe când Vlad ar fi putut face mult bine, ne-ar fi reprezentat excelent peste hotare”, regretă Anatol Petrencu trecerea în lumea celor drepţi a lui Vlad Pohilă.

Apostol al adevărului

Victor Moraru, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care l-a cunoscut pe Vlad Pohilă încă din anii studenţiei, spune că regretatul a făcut totul în viaţa sa cu multă pasiune şi dăruire de sine.

„Am piedut un om care a demonstrat un model de atitudine, un moodel de dăruire cauzei naţionale. Toată viaţa sa, el a fost foarte consecvent şi hotărât în apărarea limbii române, în apărarea culturii române. Tot ceea ce a făcut a trezit o mare rezonanţă în societate. El a fost un apostol al adevărului, al luptei şi al creaţiei. Prin ceea ce a făcut, Vlad Pohilă a lăsat o pagină frumoasă în spiritualitatea noastră. Dar, cu regret, suntem nevoiţi să-l petrecem astăzi în ultimul drum, cu speranţa că ne rămân cele mai frumoase amintiri”, spune academicianul.

A făcut o muncă de rob

Constantin Oboroc, ex-prim-viceprim-ministru în guvernele conduse de Mircea Druc şi Valeriu Muravschi, crede că Vlad Pohilă a trăit o viaţă frumoasă. „Atâta timp cât a putut vorbi, scrie, gândi, a făcut o muncă de rob ca să ne lumineze pe noi, basarabenii, cei care am fost umiliţi atâta timp de forţe neprietene nouă”, spune el.

„Ura pe care ne-a semănat-o în sufletele noastre imperiile, ura faţă de fratele nostru de peste Prut, a intrat puternic în inimile basarabenilor. L-am cunoscut pe Vlad în 1991, când am avut şi noi o şansă să respirăm liber, la noi acasă. El a stat la temelia renaşterii noastre. A fost un om care a muncit mult, a scris, a trăit. De fapt a fost un om cât o întreagă academie, cu mare dragoste de neam şi Ţară, un om citit, cult, simplu, un om de mare fineţe, modestie şi omenie. Îl ascultai cu plăcere, îl priveai cu plăcere, fiindcă era şi foarte sincer. Întotdeauna vorbea din inimă. Şi-l durea în permanenţă de starea noastră de astăzi, în care ne zbatem de 30 de ani să ne apropiem de fraţii de peste Prut şi nu reuşim. Nu reuşim pentru că nu toţi au muncit ca Vlad. El nu s-a băgat în prim-plan, Vlad n-a urmărit slavă, n-a urmărit laude, Vlad înţelegea situaţia şi muncea, ca să ne lumineze pe noi. Regret foarte mult că a plecat aşa devreme, a putut să mai scrie, a putut să mai facă multe pentru noi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!”, îl descrie Constantin Oboroc pe regretatul Vlad Pohilă, de fapt cum îl descriu toţi care l-au cunoscut.

Părintele Viorel Cojocaru, când să arunce ultima lopată de pământ peste mormântul lui Vlad Pohilă, li s-a adresat celor adunaţi să-l petreacă pe ultimul drum: „Iubiţi credincioşi, Eroii nu mor niciodată!

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md // Nadejda RoșcovanuJurnal.md // Nadejda Roșcovanu