image
Sursa foto: foto simbol

Adunarea Populară a declarat teritoriul UTA Găgăuzia zonă afectată de calamitate naturală din cauza secetei

Deputații din Adunarea Populară a Găgăuziei au audiat șeful departamentului complexului agroindustrial din Găgăuzia care i-a informat despre situația critică din agricultură din cauza absenței îndelungate a precipitațiilor în perioada toamnă-primăvară. Ca rezultat, reprezentanții Adunării Populare au dispus declararea UTA Găgăuzia drept zonă afectată de calamitate naturală din cauza secetei.

Totodată, reprezentanții Adunării Populare au decis să se adreseze Guvernului cu solicitarea de a recunoaște UTA Găgăuzia drept zonă afectată de dezastru natural în urma secetei.

Reprezentanții Autonomiei Găgăuze au mai convenit să se adreseze Guvernului de la Chișinău, dar și unor regiuni din Federația Rusă, autorităților din Turcia, UE cu rugăminte de a li se oferi suport umanitar în legătură cu situația de criză provocată de secetă.

Amintim că vineri conducerea Ministerului Agriculturii a dispus ca în termen de 7 zile, direcțiile agricole din raioane, împreună cu gospodăriile agricole să efectueze inventarierea tuturor suprafețelor semănate pentru a cunoaște cu exactitate situația culturilor cerealiere, în fiecare raion.

Totodată premierul Ion Chicu a declarat la începutul acestei săptămâni că problema secetei este „foarte gravă” și a fost abordată la întâlnirea cu președintele Igor Dodon și spikerul Zinaida Greceanâi.

„În aceste zile o să avem mai multe discuții cu reprezentanții sectorului, astfel încât să venim cu suport suplimentar, să zicem, nu atât sectorului agricol, dar în general să venim cu acțiuni care ar diminua riscul pentru securitatea alimentară a țării în condițiile acestei secete”, a promis Chicu.

Marți, Platforma Demnitate și Adevăr a propus un pachet de acțiuni care ar contribui la susținerea agricultorilor în situația de criză majoră provocată de secetă. Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari a declarat că, din păcate, seceta din acest an este comparabilă cu cea din 1947.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: