image
Sursa foto: Jurnal.md

Oazu Nantoi: Garanția pentru securitatea națională a Moldovei este înfrângerea regimului Putin

Singura garanție pentru securitatea națională a Republicii Moldova este înfrângerea militară a regimului Putin, după care și înfrângerea politică pe interior. Declarații în acest sens au fost făcute de Oazu Nantoi, deputat al Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, membru al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, la dezbaterea publică „Faza nouă a războiului ruso-ucrainean, noile pericole și soluții pentru securitatea regiunii și a Republicii Moldova”, organizată de Agenția de presă IPN.

Oazu Nantoi nu crede că se poate de vorbit actualmente despre utilizarea armamentului nuclear, după cum a amenințat liderul de la Kremlin. În opinia sa, deocamdată e vorba de demagogie și răspunsuri foarte ferme din partea actorilor foarte importanți, inclusiv SUA, care au declarat că deja au elaborat un scenariu de acțiuni, în cazul în care regimul Putin ar putea să recurgă la așa ceva.

Potrivit lui, riscurile pentru Moldova firește că există, dar ele sunt diminuate de lupta eroică a poporului și armatei ucrainene de pe front.

„Dacă Ucraina ar fi „căzut”, așa cum spera regimul Putin, atunci noi, la pachet, am fi fost ocupați de Federația Rusă”, a adăugat Oazu Nantoi.

Deputatul PAS a afirmat că, în apariția publică a lui Vladimir Putin, din 21 septembrie, a fost alertat de momentul în care acesta a utilizat din nou termenul de „Novorusia”. El spune că în 2014, proiectul Novorusia a exista, și în opina sa personală, așa zisul referendum din 2 februarie 2014, din UTA Găgăuzia a constituit un element din scenariul Novorusia, deoarece era pusă la cale crearea Republicii Bugeac, compusă din teritoriile populate preponderent de găgăuzi din regiunea Odesa, UTA Găgăuzia și Taraclia.

Acesta a mai adăugat că în Moldova există coloana a cincea și că a apărut încă un politician pro-rus, care este Ilan Șor. Da, spune el, nu se știe ce va fi cu livrările de gaz, deoarece, de la 1 octombrie, formula după care se calculează tarifele, trebuie drastic să reducă costurile gazului pentru Moldova.

„Este vorba de un război hibrid, iar noi trebuie să fim conștienți de aceste riscuri. Singura soluție pentru a diminua riscurile pentru Republica Moldova este coeziunea societății, responsabilitatea cetățeanului care trebuie să învețe unde este manipulare și unde este adevăr”, a adăugat Oazu Nantoi.

Potrivit lui, faptul că Moldova a făcut față fluxului mare de refugiați din Ucraina, înseamnă că statul s-a pregătit bine, dar și societatea s-a implicat foarte mult. Resursele Moldovei sunt modeste, dar e sigur că ea se pregătește și pentru scenariul de a primi un aflux majorat de refugiați: „În speranța că totuși acesta nu va avea loc, dar acest lucru care depinde de situația pe linia frontului”.

De asemenea, Oazu Nantoi a spus că Rusia, în general, a vrut să sisteze tranzitul gazului prin sistemul de gazoduct din Ucraina, și doar grație eforturilor Germaniei, aceasta a garantat că va utiliza acest sistem prin care obține gaz și Moldova până în 2025. „Trebuie să conștientizăm că trebuie să trăim în cu totul alte condiții. Țările Baltice au plătit un preț enorm pentru a-și asigura securitatea energetică și acum ei nu se simt atacabili, Moldova a întârziat mult și e timpul să ne învățăm lecția”, a declarat Oazu Nantoi.

Dezbaterea publică la tema „Faza nouă a războiului ruso-ucrainean, noile pericole și soluții pentru securitatea regiunii și a Republicii Moldova”, organizată de IPN, a fost ediția a 262-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: