Breaking News

Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului

UPDATE 15:03 // Igor Grosu este noul președinte al Parlamentului, fiind ales cu 64 de voturi. Speakerul și-a ocupat locul în prezidiu în cadrul unei ceremonii...

image
Sursa foto: Violeta Ivanov/facebook

VIDEO: Violeta Ivanov, luată la rost la Boșcana: „Vorbiți despre furtul miliardului, nu ne spuneți povești”

Violeta Ivanov, candidata Partidului Șor la alegerile parlamentare din 11 iulie, a fost luată la rost de mai mulți locuitori ai satului Boșcana, raionul Criuleni, în cadrul unei întâlniri cu alegătorii din această localitate. Imaginile au fost publicate pe facebook.

Întâlnirea a avut loc în fața Casei de cultură din satul Boșcana și la ea s-au întrunit câteva zeci de locuitori ai satului. În timp ce Violeta Ivanov încerca să le vorbească despre planurile de guvernare ale partidului Șor, în cazul în care acced în următorul Legislativ, câțiva pensionari au întrerupt-o nerăbdători informând-o că au venit la întâlnire pentru a-i adresa întrebări, nu ca „să-i asculte poveștile”

„Începeți cu furtul miliardului, a aeroportului, nu ne puneți macaroane pe urechi. Eu ce, trebuie să stau până în seară ca să vă pot adresa niște întrebări?”, s-a revoltat unul dintre cei prezenți la întâlnire.

Organizatorii evenimentului i-au reproșat pensionarului că n-a fost invitat și că poate să plece. „Provocatori avem destui”, a adăugat unul din aceștia.

„Nu este provocator, omul are întrebări. Ce aici numai cu invitații se vine? E loc public”, i-a sărit în apărare un alt pensionar.

„Hoții, hoții! Toți sunteți niște bandiți și tâlhari”, s-a auzit o altă voce din mulțime „Au găsit niște oameni sărmani care nu au ce mânca și le împart câte 100 de lei ca să-i amegească”.

Discuția a degenerat în ceartă. Totuși, când și când, s-a mai auzit vocea pensionarului care a vrut să-i adreseze o întrebare.

„Doamna Ivanov, spuneți-mi vă rog, ați fost deputat în vreo patru, cinci partide. Are dreptul o persoană judecată să-și înainteze candidatura la funcția de deputat?”, s-a interesat pe o notă umilă omul.

În replică, Violeta Ivanov i-a reproșat că este un provocator și a cerut să nu fie filmată în cadrul evenimentului.

Citeşte mai mult despre

comentarii: