image
Sursa foto: Getty Images

După vizita de la Barcelona, Mino Raiola și tatăl lui Haaland au fost surprinși la Madrid! Întâlnire cu Florentino Perez

Erling Haaland a impresionat la Borussia Dortmund și este dorit de aproape toate cluburile mari din Europa.

Joi dimineață, Mino Raiola, agentul jucătorului, și Alf-Inge Haaland, tatăl său, au fost surprinși la Barcelona, unde s-ar fi întâlnit cu Joan Laporta, președintele clubului catalan, pentru o discuție de aproape două ore privind un posibil transfer în viitorul apropiat.

La câteva ore distanță, Mino Raiola și Alf-Inge Haaland au părăsit Catalonia cu destinația Madrid.

În Capitala Spaniei, agentul și tatăl atacantului norvegian ar fi discutat cu Florentino Perez, la fel ca în cazul ședinței cu Joan Laporta, condițiile în care un transfer al lui Erling Haaland poate fi făcut în vară.

Astfel, între cele două mari rivale a fost deja deschis un ”meci” pentru obținerea semnăturii lui Erling Haaland. În pole-position pare a fi Real Madrid, doar datorită situației financiare, Barcelona nefiind într-o poziție confortabilă acum din acest punct de vedere.

Totuși, potrivit publicației AS, în cazul în care Erling Haaland va alege Barcelona drept clubul la care vrea să își continue cariera, dorință cumulată cu știința negocierii pe care o deține Joan Laporta, atacantul poate ajunge pe ”Camp Nou”.

În ciuda faptului că Mino Raiola și Alf-Inge Haaland au purtat deja discuții cu reprezentanții de la Barcelona și Real Madrid, Borussia Dortmund, prin vocea directorului sportiv Michael Zorc, a transmis că se opune cedării atacantului în vara acestui an.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: