image
Sursa foto: jurnal.md

Primara comunei Piatra a decedat alături de alte două persoane într-un accident: Au fost tamponate mortal de un șofer beat

Trei persoane au decedat în urma unui grav accident provocat de un șofer beat în raionul Orhei.

Trei persoane au decedat ieri, 18 iulie în comuna Piatra, raionul Orhei după ce au fost accidentate mortal de un șofer aflat în stare de ebrietate. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Orhei, Elena Baetrău accidentul s-a produs după ora 23 pe strada centrală a localității.

Șoferul, în vârstă de 30 de ani care conducea un automobil Mazda a încercat să depășească un alt autoturism din fața sa. Ieșind pe acostament, vehicolul a tamponat 4 pietoni, dintr-un grup de 6 persoane care se deplasau pe partea opusă a carosabilului. În urma accidentului două femei de 60 și 49 de ani au decedat pe loc din cauza leziunilor primite. O tânără de 21 de ani și un minor de 14 ani au fost transportați la Spitalul din Orhei, în stare gravă. Din nefericire tânăra s-a stins în secția de reanimare în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit Elenei Baetrău șoferul avea o alcoolemie de 1,33 mg/l. În urma acestui caz a fost pornită o cauză penală. În cazul în care va fi găsit vinovat de instanța de judecată, șoferul riscă o pedeapsă de la 7 la 12 ani de închisoare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: