image

Dodon, despre scoaterea SIS-ului din subordinea președintelui: „Care-i problema? Nimeni nu vrea să schimbe șeful la SIS”

Președintele în exercițiu Igor Dodon nu vede nicio problemă în faptul că Serviciul Informații și Securitate a fost scos din subordinea președintelui Republicii Moldova.

„Eu tot timpul am pledat pentru întărirea instituției prezidențiale. Sunt împotriva faptului ca președintele să fie o persoană de formă, am trecut prin asta. Inițiativele sunt discutate de aleșii poporului, aceasta e altă ramură a puterii. SPPS trebuie să rămână în subordinea președintelui. Dar ceea ce ține de SIS, nu-l scoatem din subordinea președintelui, ci e în subordine dublă, și la Parlament, și la președinte. Vicedirectorul va fi numit nu de președinte, dar de Parlament. Care-i problema? Nimeni nu vrea să schimbe șeful la SIS, la alte structuri. Nimeni nu-l dă afară. Eu pot propune acum un vicedirector, dar nu vreau, pentru că Maia Sandu va spune că îmi înaintez omul meu”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii sale on-line.

Chiar dacă înainte de alegerile prezidențiale, Igor Dodon a fost cel care și-a scos oamenii în stradă, acum acesta o critică pe Maia Sandu pentru același lucru.

„Ceea ce v-am spus se adeverește. V-am spus că dacă va învinge, se va începe o perioadă de haos și destabilizare. Eu am pierdut alegerile, nu am scos lumea în stradă. Oamenii nu au fost mulțumiți. Eu ca un om responsabil nu am scos lumea în stradă. Ținem la asigurarea liniștii în societate. Intrați în instituția prezidențială, am spus că nu voi face niciun blocaj. Pentru ce ieri în Parlament, deputații de la PAS și DA, acompaniați de Candu și Filip, ați distrus bunurile Parlamentului? Eu am blocat tribuna Parlamentului prin 2014, 2015, dar nu am distrus nimic. Vă numiți europeni și democrați? Sunteți niște barbari”, a menționat Dodon.

„Cu ce scop scoate oamenii în stradă? Să mai infecteze câteva mii de oameni cu Covid? Nimeni nu vă împiedică să intrați în funcție. Eu am reușit să repar clădirea, acum vreți s-o distrugeți? Toate pârghiile sunt în mâinile noului președinte. Ieri am primit sute și mii de mesaje și m-au întrebat de ce nu ieșim în țară. Vă propun să vă liniștiți, intrați în funcție, din funcția de președinte să acționați politic conform Constituției. N-o să vă împiedice absolut nimeni”, a mai spus Igor Dodon.

Citeşte mai mult despre

comentarii: