image
Sursa foto: NADEJDA ROȘCOVANU / Jurnal.md

La Cania, raionul Cantemir, pensionarii se plâng că primarul îi alungă din funcții „ca pe niște câini”

Ajunși la vârsta de pensionare, mulți oameni se pomenesc concediați pentru că, de vreo trei ani, așa au decis deputații noștri. Cu toate că printre parlamentari sunt și mulți pensionari, aceștia nu par să se preocupe de soarta semenilor lor, care abia de supraviețuiesc din pensiile mizere.

Situația angajaților din satul Cania, raionul Cantemir, concediați de către primar în temeiul art.86 alin. (1), lit. y1, (deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limita de vârstă), din Codul Muncii, reflectă batjocura la care sunt supuși acești oameni, care sunt nevoiți să lupte ca să nu moară de foame.

La muzeul din comuna Cania, raionul Cantemir, am ajuns săptămâna trecută. Colecția muzeului ne-a impresionat, mai ales când am auzit de la fondatoarea și conducătoarea acestuia, Raisa Andronov, că cele peste o mie de exponate au fost colectate de ea și colega sa în doar doi ani de zile și fără să cheltuiască bani din bugetul primăriei.

CaniaCania

A mers din casă în casă convingând oamenii să doneze aceste lucruri muzeului, ca generațiile viitoare să-și cunoască trecutul. Acolo unde oamenii nu vroiau să le doneze, Raisa Andronov spune că le achita din salariul său, fiindcă primăria nu avea fonduri pentru colecții.

CaniaCania

CaniaCania

Unele din aceste obiecte de utilitate gospodărească specifice poporului nostru se regăsesc, probabil, doar în acest muzeu. La fel, și unele haine tradiționale arată a rarități.

CaniaCania

Toate aceste lucruri împodobesc pereții a două camere, două coridoare și un beci al unei case bătrânești care, pe din afară, arată cam abandonată. Cu toate acestea, aici a funcționat muzeul timp de doi ani. Într-o cameră separată a acestei clădiri s-a regăsit timp de mai mulți ani și biblioteca satului.

CaniaCania

CaniaCania

Demisă pentru că e pensionară

Cu toate că cele peste o mie de obiecte de muzeu demonstrează o muncă asiduă de teren pentru colectarea lor, în doar doi ani de când a fost înființat muzeul, Raisa Andronov s-a trezit că este dată afară de către noul primar al localității, ales în funcție în toamnă. Femeia s-ar duce să se odihnească, dar pensia de aproximativ 1000 de lei nu-i permite să acest „răsfăț”, spune ea.

CaniaCania

Coincidența a făcut ca exact în ziua în care ne-am deplasat la Cania, primarul comunei, Anatol Manole, a informat-o pe Raisa Andronov despre faptul că, din 3 septembrie 2020 va fi concediată, pe motiv că este pensionară.

CaniaCania

„Primarul Anatol Manole a venit la muzeu cu o dispoziție emisă de dumnealui. M-a impus să semnez preavizul de eliberare din serviciu începând cu data de 03.09.2020, în temeiul art. 86 alin.1) lit.y1 din Codul Muncii, a statutului de pensionar pentru limita de vârstă. A venit cu doi martori: Vasile Manole, lucrător la primărie, și Sergiu Manole, electrician angajat la primărie. Dânșii trebuiau să confirme că nu vreau sa semnez preavizul. Eu nu l-am semnat. De data aceasta, primarul nu mai spunea că mă concediază în baza contractului de muncă, ci în baza faptului că sunt pensionară”, ne-a povestit Raisa Andronov ce i s-a întâmplat de dimineață, când a venit la serviciu.

CaniaCania

Mai mult, femeia a mărturisit că deja de o jumătate de an primarul și-ar bate joc de sănătatea ei, tot informând-o ba că o dă afară, ba că o mai ține în funcție.

Raisa Andronov ne-a spus că primarul i-a mai trimis o dată un aviz, în februarie, prin intermediul oficiului poștal, precum că va fi eliberată din funcție în baza contractului de muncă. Doar că primarul ar fi falsificat acel contract, fapt pe care ea l-ar fi sesizat.

„La data de 21 iulie am depus plângere la Procuratura raională. Primarul își tot scimba părerea de fiecare dată, când ne întâlneam. Ba mă da afară din serviciu, ba nu. Dupa ce am depus plângerea la procuratură, Anatol Manole iarăși a început sa mă insulte. Îmi zicea: „De ce ai depus plângere la procuratură? Ești bolnavă de cap? Du-te și te lecuiește! Ești periculoasă pentru societate!”. Răspuns de la procuratură, personal, nu am primit. La data de 23.07.2020 am mai depus o plângere și la Inspectoratul teritorial al muncii din Cahul, dar nici de acolo nu am primit răspuns”, a mărturisit Raisa Andronov despre presiunile psihologice la care o supune primarul, dar și despre faptul că instituțiile care ar trebui s-o protejeze se fac moarte în păpușoi.

Poziția primarului Manole

În discuția cu noi la telefon, primarul comunei Cania s-a încurcat în fel de fel de argumente, încercând să justifice concedierea Raisei Andronov. Mai mult, dânsul a spus că nu doar pe Raisa Andronov a demis-o și că intenționează să-i demită și pe alți pensionari angajați de către primărie. Argumentele primarului Manole, la întrebarea din ce cauză a demis-o pe Raisa Andronov, au curs gârlă, dar, oficial, acesta a anunțat-o că o demite pe motiv că e pensionară.

„În primul rând, noi întrerupem activitatea muzeului, fiindcă el nu corespunde cerințelor, este plasat într-o încăpere care înainte o lucrat cu chimicatele. În al doilea rând, nu-i ventilație, nu este canalizare și doamna e la pensie. Eu nu vreau să pun în pericol viața cetățenilor, școlarilor care se duc acolo, sau bătrânilor, pentru că toate păliturile vin în capul primarului. În al doilea rând, doamna nu se prezintă la lucru, avem o grămadă de procese verbale pe dumneaei, am fost, am video. Nu e muzeul ei personal, înțelegeți? Nu vine la muncă, nu comunică cu primarul, nu comunică cu colectivul. Toți depunem muncă în domeniul nostru, dar are sfârșit orice. Este registru în care se înregistrează când se duce, când vine, ce vizitatori vin, nu cum vrea ea, pe cine să aducă și ce să facă. Asta e una, dar eu nu vreau să-mi iau răspundere asupra mea, fiindcă vă spun că aici a fost înainte instituție care o lucrat cu substanțe otrăvitoare. Să mă înțelegeți corect: noi nu dăm cu piciorul nimănui, dar o dată ce a ajuns la pensie, fiecare om care ajunge la pensie se bucură de pensie și de timpul lui liber. Dar aici e altă problemă: vă spun, a scris peste tot unde a fost posibil și nouă ne-o sistat activitatea noastră. A scris la protecția muncii, la procuratură. E la pensie și noi întrerupem activitatea muzeului. Până nu-l vom aduce la condiția necesară nu mai activează muzeul”, a afirmat primarul Anatol Manole, menționând că el se bazează doar pe lege.

O altă pensionară concediată după ce ar fi făcut selfie de „la Italia”

Întrebat dacă doar pe Raisa Andronov a concediat-o oficial pe motiv că e pensionară, primarul a spus că a mai dat afară o femeie din funcția de paznic la grădiniță.

„Am pus grădinița la pază de stat, pentru că doamna care era paznic la grădiniță șede la Italia, face selfie pe facebook și ridică bani de aici. E pensionară. Acolo era la grădiniță și o persoană grupată, care are stâna lui de oi, care nu se prezenta aici. Le-am făcut control, cu consilierii, cu polițistul de gardă, nu i-am găsit pe nimeni. Asta-i, i-am dat afară din cauză că-s pensionari, da. Le-am schimbat fișa de post și ea o refuzat să lucreze măturătoare pe sat. Mai avem o pensionară, angajată la casa de cultură, o s-o dăm afară, clar lucru că o s-o dăm când îi vine rândul”, ne-a destăinuit Anatol Manole lupta sa cu pensionarii, unii dintre care l-au și votat.

Am sunat-o și pe fosta paznică de la grădiniță, dată afară prin dispoziția primarului Anatol Manole, deși consilierii locali, în ședința din 13.02.2020, nu au vrut să voteze pentru reducerea funcțiilor de paznici. Iată ce ne-a spus Anghelina Stratilo, care a muncit educatoare timp de 20 de ani și, de nevoie, s-a făcut paznic.

„Nu-i adevărat că am fost plecată peste hotare. Eu am fost în Italia doar în 2016, în concediu. Pe data de zece februarie anul acesta, am fost internată în spital. Am avut concediu medical până pe 1 martie. Când am venit la lucru pe întâi martie, seara a venit primarul și mi-a zis că sunt liberă: „Marș afară, că sunteți la pensie”, ne-a spus el, ca la niște câini. I-am spus că la grădiniță mai sunt vreo cinci pensionari angajați: sunt cei cu gazul, o bucătăreasă, o educatoare. La casa de cultură a mai angajat în martie o pensionară. Eu am lucrat 42 de ani, fără întrerupere, și am o pensie de 948 de lei. Cu mărirea și indemnizația, am 1300 de lei. Cum să trăiești cu acești bani? Am lucrat educatoare timp de 20 de ani, pe urmă m-am angajat paznic, fiindcă era sărăcie, fiica mea a plecat peste hotare și eu i-am crescut copilul. Locuiesc chiar lângă grădiniță și îmi era mai ușor să fiu paznic și să cresc copilul. Nu ne-am așteptat la așa ceva de la primar. În campania elctorală a venit ca un motan ca să-l votăm. Promitea marea și sarea, că el va face, că ceilalți primari n-au făcut nimic, dar el o să facă. Și ce face? Fă, bre, locuri de lucru, dar nu lua bucățica din gura omului!”, ne-a spus fosta educatoare Anghelina Stratilo, paznicul grădiniței, concediată de primar.

Ce spune legea despre concedierea pensionarilor?

Deși a ezitat să ne spună dacă pot fi considerate situații de discriminare concedierile de la Cania, Yan Feldman, președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, ne-a spus că astfel de concedieri nu sunt singulare și nici ceva nou în Republica Moldova.

„Problema concedierii persoanelor, doar din cauză că și-au exercitat dreptul la pensie, există de trei ani. În general, rămâne a fi o situație complicată și strigătoare la cer”, afirmă Feldman.

Yan FeldmanYan Feldman

Președintele Consiliului a spus că problema legată de concedierea pensionarilor a apărut în 2017, când Parlamentul a votat o modificare la Codul Muncii, prin care persoana care și-a exercitat dreptul la pensie poate fi concediată în baza acestui temei.

„Acum nu există niciun impediment pentru concedierea acestor persoane, înainte exista. În opinia noastră, este inacceptabil. Noi am luat multe decizii, pe diferite cazuri. Ne-am adresat de vreo șapte ori către Parlament, sperând ca deputații să modifice legislația și să identifice niște criterii clare și obiective. Dar situația s-a înrăutățit în momentul când și Curtea Constituțională s-a pronunțat pe acest amendament, considerându-l constituțional. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității continuă să creadă că nu este bine. Fiecare concediere trebuie să fie justificată în mod obiectiv și rezonabil. Da, pensionarii pot fi dați afară teoretic mai ușor, fiindcă au altă sursă de venit, dar numai în cazurile în care există argumente rezonabile și justificabile”, a povestit Feldman despre experiența Consiliului în legătură cu situațiile de concediere forțată a pensionarilor din RM.

Yan Feldman a îndemnat pensionarele concediate de primarul comunei Cania să depună o plângere pe site-ul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

„Consiliul va examina plângerile și va lua o decizie. Noi am constatat discriminarea pe criterii de pensionare în diferite circumstanțe”, a menționat președintele Consiliului care luptă să prevină și elimene discriminarea, dar și să asigure egalitatea oamenilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: