image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Platon s-ar afla la Londra; Ce spune avocatul său despre solicitarea procurorilor de a-l anunța în căutare

Veaceslav Platon se află la Londra, informație confirmată de surse demne de încredere ale Jurnal TV.

Între timp, avocatul său, Ion Crețu, a declarat pentru Jurnal că Platon nu a fost prezent la ședința de astăzi, unde procurorii au solicitat anunțarea în căutare și arestarea acestuia, din motiv că nu știa că ședința va avea loc.

„Am vorbit cu colegii care au fost la ședință, pentru că eu am câteva zile libere și n-am fost nici eu la ședință. Dumnealui știa că nu va fi ședință, deoarece un inculpat e în arest și nu putea să fie escortat la 9 dimineața, plus avocatul e în concediu. Și dumnealui, știind că nu va fi ședință, nu a mai venit, și-a prelungit odihna”, a declarat avocatul.

Întrebat unde se află acum Platon, avocatul a spus că nu știe și că n-a discutat cu clientul său.

Amintim că anterior procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat că Veaceslav Platon se află în Marea Britanie. De cealaltă parte, avocatul său a spus că Platon a fost prin tranzit în Marea Britanie, iar destinația finală este Praga, Cehia. Sursele Jurnal TV confirmă însă că Platon se află și în acest moment la Londra.

Noutăţile partenerilor

comentarii: