image
Sursa foto: jurnal.md

ANRE ar trebui să aprobe o majorare eșalonată a tarifului la gaz pentru a reduce șocul asupra buzunarelor // OPINII

Majorarea tarifului la gazele naturale trebuie să fie aprobată de ANRE etapizat, până la 6 lei, iar în primăvară să fie aprobată o nouă creștere. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

„Este foarte usturător acest preț. ANRE trebuie să fie mai aproape de cetățeni, ca ei să nu simtă acest șoc în urma unui contract negociat prost de guvernare. Să stabilească un preț de 6 lei ca ulterior, în primăvară să-l ridice la 8-10 lei. Dacă ANREva accepta acest preț, ar fi o lovitură față de cetățeni, iar compensațiile vor fi acordate doar pentru anumite categorii. Dacă nu vor fi acordate tuturor, inclusiv persoanelor juridice, vor fi creșteri de prețuri care, din nou, vor afecta cetățenii”, a menționat doctorul în drept Teo Cârnaț.

„Problema nu e în tarif, dar în capacitatea oamenilor de a achita. Mă îngrijorează lispa de transparență de la Moldovagaz în toți acești ani. Noi abia acum află că avem o datorie de 700 de milioane de euro, dar chiar și așa și-au făcut o clădire... Vadim Ceban își permite să plătească oameni cu 40 de mii de lei care nu e clar cu ce se ocupă. Tot auzim că e secret comercial. Se schimbă guvernările, dar sistemul în ceea ce ține de gaz e același”, a adăugat ex-ministrul adjunct de Externe, Valeriu Ostalep.

„Îmi pun întrebarea nu doar cât vom plăti la factură, dar ce va urma, pentru că scumpirile vor urma în lanț. Problema e că de la gaze se pornește totul. Intrăm foarte slabi în iarnă la capacitatea de a cumpăra. Agenții economici o duc foarte prost, pentru că pandemia i-a pus pe brânci. Producătorii de produse de primă necesitate vor avea un argument puternic de a face scumpiri”, a spus și fostul polițist de frontieră Gheorhe Petic.

Noutăţile partenerilor

comentarii: