image
Sursa foto: Profimedia

Mohamed Salah și-a ales adversara din finala Champions League + care este marea sa dezamăgire

Liverpool s-a calificat în ultimul act din UEFA Champions League după ce a trecut de Villarreal, scor 5-2 la general.

"Cormoranii" vor juca astfel finala celei mai importante competiții europene intercluburi cu învingătoarea duelului dintre Real Madrid și Manchester City. În tur, scorul a fost 4-3 pentru trupa lui Pep Guardiola.

După meciul cu Villarral, Salah a spus că și-ar dori ca Liverpool să dispute marea finală de la Paris împotriva lui Real Madrid. Totodată, starul de pe Anfield a vorbit și despre randamentul său din actualul sezon și a declarat că avea așteptări mai mari din partea sa.

"Vreau să joc împotriva lui Madrid, ne-au învins deja într-o finală, deci hai să jucăm din nou. Mereu, la începutul unui sezon, îmi impun anumite obiective. Știu exact ce vreau să obțin cu echipa mea, dar mă gândesc și la randamentul propriu.

(n.r. dacă 30 de goluri și 15 pase decisive sunt peste sau sub ceea ce și-a propus): Sub! Da, am așteptări mari de la mine. Sincer, nu am mai spus asta niciodată, dar voiam să ajung la 40 de goluri în acest sezon și la 15 assisturi.

Am bifat numărul de pase decisive, acum trebuie să mă concentrez pe marcarea de goluri. Trent (n.r. Alexander-Arnold) cred că va fi supărat să audă că am în plan și un număr de assisturi pentru un sezon, având în vedere că el e cel mai bun pasator din Premier League, dar așa sunt eu, îmi setez obiective înalte", a spus Salah, după meci.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: