În ultimele săptămâni prim-ministru Ion Chicu merge prin diferite localități pentru a discuta cu oamenii, postând pe pagina sa de facebook și cea a guvernului diferite poze, enumerând câteva dintre problemele cu care se confruntă societatea, dar nu și soluțiile pe care le va întreprinde guvernul pentru diminuarea acestora.

Pe 22 februarie premierul Chicu a mers în satul Molești, raionul Ialoveni, unde s-a întâlnit cu un grup de primari și localnici. Acesta a informat oamenii despre rezultatele anului 2019 și planurile pentru 2020. „Guvernul a împlinit 100 de zile. Am încheiat anul 2019 cu indicatori economici foarte buni, indiferent de turbulențele politice. Vom investi masiv în construcția drumurilor, în total, anul acesta, vom investi cca 7 miliarde de lei”, se menționează în comunicatul guvernului. Chicu s-a arătat surprins de mobilizarea locuitorilor satului Molești: „Nu am mai întâlnit vreo localitate în care contribuția oamenilor să fie atât de masivă - 7 milioane de lei în ultimii 10 ani. Molești poate fi exemplu pentru alte sate”, se arată în același comunicat.

„Ei declarau anterior că prioritatea guvernului sunt localitățile, sistemul de apă, canalizare, dar noi nu vedem pași concreți pentru susținerea satelor în rezolvarea problemelor existente”

La întâlnirea cu Chicu au fost prezenți mai mulți primari din raionul Ialoveni, care au fost anunțați cu o zi înainte de vizita prim-ministrului. Primărița de la Dănceni, Victoria Butuc Guranda, a declarat pentru jurnal.md că a vociferat câteva probleme cu care se confruntă comunitatea pe care o conduce, însă că nu a primit un răspuns pe măsura așteptărilor.

„Ca toate localitățile, satul nostru are mai multe probleme, dar cea mai strigentă la moment este proiectul sistemului de canalizare și stația de epurare, care din 2015 este în derulare și nu avem încă o finalitate. Și dacă la prima etapă era preconizat pentru 5 luni, vă dați seama că suntem la 65 de luni și proiectul este nici 50% realizat. Am întrebat când vom avea finanțarea pentru finalizare, pentru că iresponsabilitatea fostei conduceri la nivel local a permis oamenilor să se conecteze la stație, să se folosească și chiar suntem în prag de bombă ecologică aici sub Chișinău.

Dumnealui a zis că notează și că mai multe decât ministrul de resort nu crede că poate să ne răspundă. Mă așteptam la un alt răspuns, deoarece ei au declarat anterior că prioritatea guvernului sunt localitățile, sistemul de apă, canalizare, dar noi nu vedem pași concreți pentru susținerea satelor în rezolvarea problemelor existente, iar problema este lipsa banilor”, menționează Victoria Butuc Guranda.

„Ne pomenim că Republica Moldova este într-o mare groapă de gunoi”

O altă problemă a localității Dănceni este gunoiștea care se află la nici 50 de metri de primele case de locuit, pe care primărița i-a spus premierului, acesta făcundu-și și de această dată notițe.

„Pe timp de vară am avut incendii mari și chiar pericol de incendii a gospodăriilor din preajmă. Am depus demersuri și către minister și către cei de la ecologie, am făcut o adunare comună cu locuitorii satului Suruceni care la fel au problema dată, am identificat un teren mult mai departe de localitate. Există un teren, proprietate publică a administrației publice locale și am solictat iarăși implicarea ministerului și a celor responsabili pentru a crea o rampă de gunoi între două localități, cât mai departe de oameni. Ne pomenim că Republica Moldova este într-o mare groapă de gunoi”, punctează primara.

„Dacă unele probleme nu le putem rezolva cu autoritățile noastre o să încercăm să apelăm la ajutorul guvernului României”

Siguranța prim-ministrului la aceste întâlniri este asigurată din toate punctele de vedere, vine cu o escortă destul de impunătoare, ceea ce pe timpul fostei guvernări nu se întâmpla, susțin oamenii. Din motiv că nu primesc niciun răspuns concret la problemele pe care le expun la acest întâlniri cu prim-ministru Ion Chicu, unii primari susțin că vor încerca să fie auziți prin toate modalitățile posibile și vor crea parteneriate cu colegii de peste Prut.

„Dacă nu avem un feedback de la prim-ministru, noi o să încercăm să batem la ușile tuturor instituțiilor de resort. Încercăm să creem parteneriate cu colegii noștri de peste Prut. Dacă unele probleme nu le putem rezolva cu autoritățile noastre, o să încercăm să apelăm la ajutorul guvernului României, deoarece avem siguranța că o să fim finanțați. Există proiectul pe care l-a obținut doamna Sandu, Satul European, APL-urile îl vor implimenta, va fi o platformă foarte bună pentru autoritățile publice locale să atragă fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii satelor și orașelor noastre”, susține Victoria Butuc Guranda.