image
Sursa foto: jurnal.md

Aurel Ignat va sta încă 30 de zile în arest; În timpul ședinței de judecată acesta a fost ținut departe de ochii presei

Luptătorului K1, Aurel Ignat, i-a fost prelungit mandatul de arest preventiv cu încă 30 de zile. Avocatul acestuia a cerut arest la domiciliu, însă instanța a acceptat demersul procurorului.

La Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, unde a avut a avut loc ședința de judecată, Aurel Ignat nu a fost escortat în fața instanței. Acesta a fost ținut în izolatorul instituției, departe de ochii presei. El a depus cerere că s-ar simți rău. 

Incidentul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai, în fața unui club de pe bulevardul Dmitrie Cantemir. Serghei Bejenari, în vârstă de 30 de ani, a fost transportat în stare gravă, cu multiple lovituri la cap, la Spitalul de Urgență din Chișinău. În dimineața zilei de 19 mai, bărbatul a suferit o intervenție chirurgicală pentru excluderea hematomolui facial și a fost internat în secția de reanimare. După o săptămână, timp în care s-a aflat în comă, bărbatul a murit. Prima persoană reținută în acest caz a fost Mihai Pârgaru, care face parte din clubul deputatului PD, Constantin Țuțu. În mai multe fotografii, acesta apare alături de Țuțu, în tricou cu inițialele PDM. Acum două zile, Pârgaru a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Ulterior, a fost reținut și Aurel Ignat. Acesta este campion european la Muay Thai și medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de Muay Thai. Tot el este și deținătorul centurii de campion, în categoria de 85 de kg, după ce Constantin Țuțu și-a încheiat cariera sportivă. Atunci, Țuțu anunța că lasă centura pe mâna prietenului său, Aurel Ignat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: