image
Sursa foto: Agerpres

Peste 26.000 de copii au fost uciși sau răniți în conflictele din Afganistan // Raport

În perioada 2005-2019 în conflictele din Afganistan au fost ucişi sau răniţi 26.025 de copii, arată un raport al organizaţiei caritabile britanice Salvaţi Copiii, preluat de dpa.

Numai anul trecut, în Afganistan au căzut victime violenţei 3149 de copii - 874 ucişi şi 2275 răniţi - adică 30% din copiii care şi-au pierdut viaţa sau au fost mutilaţi în zonele de conflict din întreaga lume, arată documentul.

Conform organizaţiei, statistica înregistrează copiii prinşi între forţele pro şi antiguvernamentale aflate în conflict direct, scrie Agerpres.

Un raport anterior al misiunii ONU în Afganistan (UNAMA) consemna uciderea sau rănirea în Afganistan a 5939 de civili, dintre care 31% copii, în primele nouă luni din 2020.

Analiza făcută de Salvaţi Copiii pentru 2019 arată că, dintre 11 state considerate cele mai periculoase pentru copii, Afganistanul este cel unde îşi pierd viaţa cei mai mulţi.

Noutăţile partenerilor

comentarii: