image
Sursa foto: thesun.co.uk

Un asteroid se va apropia astăzi de Pământ mai mult decât sateliții TV; Data viitoare ne va vizita peste zeci de ani

Un asteroid se va apropia extrem de mult de Pământ astăzi, 24 septembrie. Roca spațială va ajunge mai aproape de planeta noastră chiar și decât orbita Lunii.

Oamenii de știință nu se așteaptă ca asteroidul, cunoscut drept 2020 SW, să intre în coliziune cu Terra, potrivit Centrului pentru Studiul Obiectelor Apropiate de Pământ (CNEOS) de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California. Totuși, asteroidul va ajunge la o distanță de 27.000 de kilometri față de planeta noastră.

Spre exemplu, Luna se afla în medie la 384.000 de kilometri față de noi. Astfel, asteroidul se va apropia de Terra mai mult decât sateliții meteorologici sau cei de TV, care orbitează la aproape 35.888 de kilometri depărtare de Terra.

Peste 200 de obiecte apropiate de Terra, descoperite în septembrie

Oamenii de știință încă încearcă să stabilească mărimea exactă a asteroidului, însă aceștia știu că nu este mare, având cel mai probabil între 4,4 și 9,9 metri lungime, potrivit CNEOS. Acest asteroid de mărimea unei autorulote a fost descoperit abia săptămâna trecută, la data de 18 septembrie. Apoi, asteroidul a fost anunțat a doua zi de Minor Planet Center, un grup sponsorizat de NASA care monitorizează planetele minore, comete și sateliții naturali. De fapt, nu este deloc neobișnuit ca cercetătorii să găsească asteroizi. Doar în luna septembrie, Minor Planet Center a anunțat descoperirea a 244 de obiecte apropiate de Terra.

Trecerea pe lângă planeta noastră va fi un eveniment important pentru 2020 SW. Asteroidul este atât de mic încât oamenii de știință se așteaptă ca gravitația Terrei să schimbe traiectoria rocii spațiale atunci când va trece pe lângă planeta noastră la ora 14.18 (ora locală a României).

Când o să ne mai viziteze asteroidul 2020 SW

Totodată, asteroidul o sa ne mai viziteze din nou abia la data de 3 iunie 2029, anunță Jet Propulsion Laboratory, transmite Live Science, citată de Descopera.ro.

Acestea fiind spuse, asteroidul 2020 SW pare că se grăbește să ne vadă astăzi, deplasându-se cu o viteză de 27.720 km/h sau 7,7 km/secundă față de Pământ, mai explică Jet Propulsion Laboratory. Mai mult, asteroidul va părea tot mai strălucitor pe măsură ce se apropie de noi. Din păcate, nu va putea fi văzut cu ochiul liber.

Noutăţile partenerilor

comentarii: