image
Sursa foto: qmagazine.ro

România: Care sunt cele două întrebări pentru referendumul din 26 mai inițiat de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedinţia României a anunţat care sunt întrebările adresate românilor la referendumul pe justiţie din 26 mai, organizat simultan cu alegerile europarlamentare.

1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”

2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.

La aceste întrebări vor trebui să răspundă românii la referendum organizat în 26 mai odată cu alegerile europarlamentare.

Potrivit legislației românești, pragul necesar pentru validarea referendumului este de minim 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.

„Cetăţenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie să li se şteargă efectele condamnărilor şi dacă vor ca Guvernul să adopte OUG în domenii sensibilie pentru organizarea sistemului judiciar", a declarat în urmă cu două săptămâni Klaus Iohannis.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: