image
Sursa foto: Instagram

Ce și-a scris LeBron James pe încălțări cu câteva ore înainte de tragedia în care a murit Kobe Bryant

LeBron James l-a întrecut pe Kobe Bryant şi a devenit al treilea cel mai bun marcator din NBA din toate timpurile, cu doar câteva ore înainte de decesul legendarului jucător al lui LA Lakers, în tragedia aviatică din California.

La meciul în care i-a bătut recordul lui Kobe Bryant, LeBron James a apărut pe teren cu o pereche de încălțări cu un mesaj special.

"Mamba 4 Life", a scris LeBron pe încălțările sale, alături de numerele 8 și 24, purtate de Kobe Bryant la LA Lakers. "Mamba" era porecla legendarului sportiv.

Fostul star din NBA a postat ultima oară pe Twitter cu câteva ore înainte să își piardă viața. Kobe l-a felicitat pe LeBron James, baschetbalistul lui Los Angeles Lakers, pentru recordul de puncte înscrise în NBA. Cu 33.644 de puncte, James tocmai îl depășise pe Kobe Bryant în ierarhia all-time a NBA.

”Continuă să duci jocul înainte, LeBron James! Mult respect, fratele meu #33644”, a scris Bryant pe Twitter.

Bryant, de cinci ori campion NBA, a jucat întreaga carieră - 20 de ani - la Los Angeles Lakers, înainte de a se retrage în 2016.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: