„Am fost total surprinşi când am constatat că acesta este primul sistem stelar cu o gaură neagră care poate fi văzută cu ochiul liber”, a afirmat Petr Hadrava, din cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Cehe şi coautor al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics.

Gaura neagră a fost destul de greu de observat, deoarece este relativ întunecată. Găurile negre tind să se aprindă pe măsură ce se hrănesc cu stelele din jur, dezvăluindu-şi locaţia. Dar această gaură neagră este una specială care nu pare a avea un asemenea comportament.

Cercetătorii au descoperit-o urmărind doar efectele gravitaţionale pe care un „obiect necunoscut” le exercita asupra a două stele. Cea mai apropiată gaură de Pământ a fost detectată cu ajutorul unui telescop de 2,2 metri de la Observatorul La Silla al ESO, din Chile.

Oamenii de ştiinţă au studiat iniţial sistemul, denumit HR 6819, deoarece avea două stele foarte depărtate.

Una din cele două stele ale sistemului părea să orbiteze gaura neagră la fiecare 40 de zile pământene. Studiindu-i traiectoria, astronomii au ajuns la concluzia că obiectul orbitat era o gaură neagră destul de mare.

„Un obiect invizibil cu o masă de cel puţin 4 ori mai mare decât cea a Soarelui nu poate fi decât o gaură neagră", a declarat Thomas Rivinius, autor principal şi astronom ESO.

Majoritatea găurilor negre descoperite în galaxia noastră până în prezent au fost detectate datorită sclipirilor luminoase de raze X pe care le eliberau în timp ce interacţionau cu mediul lor. Această gaură neagră este una specială deoarece a putut fi detectată doar după ce oamenii de ştiinţă au studiat efectele gravitaţionale pe care le-a avut asupra corpurilor din apropiere.

Acest lucru le dă speranţe astronomilor că ar putea găsi multe altele. „Acolo trebuie să existe sute de milioane de găuri negre, dar cunoaştem doar foarte puţine. Ştiind ce să căutăm, ne pune într-o poziţie mai bună pentru a le găsi”, a precizat Thomas Rivinius.

De fapt, astronomii au descoperit deja dovezi timpurii ale unui al doilea sistem, numit LB-1, care este de asemenea format din trei corpuri precum HR 6819.

„LB-1 este puţin mai departe de Pământ, dar destul de aproape din punct de vedere astronomic, deci înseamnă că probabil există mult mai multe sisteme de acest fel", a declarat Marianne Heida, de la ESO, coautore a lucrării.