image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Starea de urgență în RM, prelungită cu 45 de zile: Gavrilița: „Prognozele pe care le avem nu indică încetarea războiului”

Starea de urgență a fost prelungită pentru încă 45 de zile, începând cu 24 iunie. Decizia a fost luată astăzi de Parlament, cu 59 de voturi, la solicitarea Guvernului. BCS și Partidul Șor au votat împotrivă.

Necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, asigurării energetice a țării, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați.

„Dacă la începutul perioadei stării de urgență eforturile au fost canalizate pentru gestionarea crizei refugiaților, care s-a suprapus peste criza energetică și cea sanitară, în lunile care au trecut de atunci a fost nevoie de adaptabilitatea instrumentelor și consolidarea instituțiilor, precum și de oferirea unor soluții și răspunsuri prompte inclusiv la crizele care au evoluat odată cu prelungirea războiului din țara vecină”, a declarat premierul Natalia Gavrilița în fața deputaților.

Șefa Guvernului a adăugat că în perioada stării de urgență nu au existat ingerințe în privința exercitării drepturilor fundamentale ale cetățenilor, că nu a fost limitată și nici nu a fost interzisă desfășurarea adunărilor, manifestațiilor publice şi a altor acțiuni de masă, iar Guvernul și Comisia pentru Situații Excepționale au acționat într-un mod transparent.

„Luând în considerare faptul că prognozele pe care le avem la dispoziție nu indică încetarea războiului în statul vecin și nici dispariția sau atenuarea riscurilor de securitate în regiune și pentru Republica Moldova, inclusiv de ordin economic, energetic, umanitar și militar, considerăm justificată solicitarea noastră, cu care am venit astăzi în fața Parlamentului, de prelungire a stării de urgență în Republica Moldova pentru o perioadă de 45 zile, începând cu data de 24 iunie 2022”, a mai spus Gavrilița.

comentarii: