Breaking News

image
Sursa foto: IANS_ARCH

Peste 90% dintre pacienții vindecați de Covid-19 prezintă cel puțin un efect secundar al bolii // STUDIU

Peste 90% dintre pacienții vindecați de coronavirus prezintă cel puțin un efect secundar al bolii – oboseală, pierderea mirosului și a gustului sau probleme de natură psihică.

Potrivit unui studiu preliminar realizat de Agenția de Control și Prevenire a Bolilor din Coreea de Sud, 91,1% dintre pacienții cu Covid spun că suferă cel puțin un efect secundar al bolii, scrie Biziday.ro.

Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, în 26,2% dintre cazuri, urmată de dificultăți de concentrare care s-au manifestat la 24,6% dintre pacienți. Alte efecte secundare s-au manifestat la nivel psihologic sau mental, iar altele au inclus pierderea gustului sau a mirosului.

Studiul a fost efectuat pe 965 de pacienți cu COVID-19 recuperați și vine în momentul în care numărul deceselor asociate coronavirusului la nivel mondial a trecut de un milion.

Totodată, Coreea de Sud efectuează un alt studiu împreună cu 16 organizații medicale privitor la potențialele complicații ale bolii efectuând analize detaliate care implică și tomografii la pacienții recuperați. Coreea de Sud a raportat de la începutul pandemiei 23.699 de cazuri și 407 decese.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: