image
Sursa foto: Profimedia

Contrabandă cu țigări și alcool în valoare de peste 870000 de lei; Un bărbăt și o femeie din Briceni, trimiși în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord a trimis pe banca acuzaților un bărbat și o femeie din Briceni, după ce primul a introdus ilegal din Ucraina în Moldova țigări și alcool în valoare totală de peste 870000 lei, iar femeia a oferit spațiu de depozitare a produselor.

Urmărirea penală a început să fie instrumentată de procurorii PCCOCS în martie 2021. Oamenii legii au stabilit faptul că infracțiunea s-a produs la intrarea în Moldova dinspre Cernăuți, Ucraina, în preajma satului Coteala din Briceni. Atunci, bărbatul cu vârsta de 34 de ani a evitat declararea obligatorie a bunurilor, prin eludarea traversării frontierei prin punctul legal și oficial de trecere a acesteia – aproape 500000 țigări cu filtru, precum și 100 litri de alcool, de peste 52%.

Cantitatea de țigări include și cele 3000 ambalate în șase cutii care au căzut din remorca automobilului învinuitului, în noaptea în care acesta s-a eschivat de la locul faptei. Ulterior, bărbatul și-a depozitat încărcătura rămasă la domiciliul unei locuitoare cu vârsta de 42 ani, dintr-un sat apropiat frontierei. Captura de contrabandă, însă, a fost depistată ulterior de serviciile mobile ale Serviciului Vamal și indisponibilizată.

Potrivit Codului penal, contrabanda comisă în împrejurările descrise se pedepsește cu aplicarea amenzii în sumă de până la 275000 lei sau cu închisoarea de până la 5 ani. Totuși, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

comentarii: