image
Sursa foto: tampabay.com

Uraganul Michael: 17 oameni au murit din cauza furtunii; Echipajele de intervenţie anunţă că bilanţul ar putea creşte

Cel puţin 17 oameni, dintre care 8 în statul Florida şi 5 în Virginia, au murit din cauza uraganului Michael, potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor americane, informează CNN citat de News.ro.

Echipajele de urgenţă continuă să caute supravieţuitori printre dărâmăturile din comunităţile din Florida Panhandle, zona de nord-vest a Floridei, după ce uraganul Michael a provocat inundaţii puternice şi a ucis cel puţin opt persoane în această zonă.

Cinci oameni au decedat în statul Virginia, alte victime fiind descoperite în Georgia şi Carolina de Nord.

"Ne aşteptăm ca numărul victimelor să crească azi sau mâiine, pe măsură ce vom înainta printre rămăşiţele caselor şi clădirilor afectate", a declarat Brock Long, administratorul Agenţiei federale pentru managementul situaţiilor de urgenţă.

Uraganul Michael, considerat una dintre cele mai puternice furtuni care a lovit Statele Unite, a atins coasta de nord-vest a Floridei, miercuri după-amiază, cu viteze ale vântului de 250 de kilometru la oră. Furtuna a distrus cartiere întregi, case, sedii ale companiilor prăbuşindu-se.

Vineri, Michael a părăsit statul Virginia ca furtună tropicală.

Uraganul a provocat inundaţii puternice în anumite zone din Georgia şi Virginia. În jur de 1,2 milioane de case şi sedii ale companiilor au rămas fără curent din cauza furtunii. Numărul persoanelor din adăposturile de urgenţă era aşteptat să crească până la 20.000 în cinci state, a declarat Brad Kieserman, de la Crucea Roşie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: