image
Sursa foto: Profimedia

Echipa la care este așteptat din iarnă Cristiano Ronaldo

Cristiano Ronaldo (37 de ani) și-a forțat în vară plecarea de la Manchester United, dar conducerea clubului s-a împotrivit.

Rămas la Manchester, portughezul este mai mult rezervă, iar șefii lui United au ajuns acum la concluzia că o despărțire ar fi benefică pentru ambele părți. Se ia în calcul inclusiv o plecare a lui Cristiano Ronaldo în iarnă.

A apărut deja și numele echipei la care este așteptat portughezul din iarnă, Galatasaray.

Publicația Fotomac scrie că Galatasaray va face tot posibilul pentru a-l aduce în iarnă pe Cristiano Ronaldo, ceea ce ar fi, în viziunea jurnaliștilor din Țara Semilunei, ”cel mai mare transfer din istoria Turciei”.

Directorul sportiv Erden Timur ar pregăti deja oferta pentru Cristiano Ronaldo, care va fi înaintată în ianuarie, când portughezul va intra în ultimele șase luni de contract.

Șansele ca mutarea să se realizeze sunt, însă, foarte mici, mai ales că Galatasaray nu evoluează în cupele europene.

În vară, Cristiano Ronaldo a cerut să plece tocmai pentru a juca la o echipă de Champions League.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: