Astăzi premierul Ion Chicu într-o postare pe pagina sa de Facebook o atacă dur pe lidera PAS Maia Sandu, menționând că aceasta pierde că s-a aliat cu grupul lui Candu și Șor.

Maiei Sandu. Omului și politicianului...

În țara asta trăiesc Oameni, nu electorat.

Nu vă pică bine electoral majorarea cu 30% a salariilor pentru 47 mii lucrători medicali, care mor acum pentru Oameni?

Nu vă pică bine electoral alocarea a căte 700 lei pentru 659 mii de Oameni nevoiași?

Nu vă pică bine electoral ajutorul de 100 mln.lei pentru agricultori, sau încă 50 mln. pentru întreprinderile mici?

Sau, Maia Sandu - politician, credeți că prin moftul (proverbial deja), puteți anula Constituția RM, care oferă dreptul guvernului să-și angajeze răspunderea? Moftul vă face să credeți, că doar un guvern condus de Dvs. poate să folosească acest drept de angajare a răspunderii, cum ați facut-o în noiembrie 2019? Politiciano, în țară mor Oameni. Nu electorat, Oameni.

Electoral, politiciano, pierzi că te-ai aliat cu Candușhor, care-ți era coleg de guvern, când s-au furat 14 miliarde de lei prin...angajare de răspundere. Erai specialistă venită de la Banca Mondială - chiar erai atât de limitată să nu înțelegi, că guvernul din care faci parte fură miliardul de la Oameni?

Maia Sandu, om și politician, aici trăiesc Oameni, nu electorat.

p.s. Știu că-i fac un avantaj lui Năstase prin acest mesaj, dar deoarece el (politician), e cu rating ”în promile”, Maia Sandu (politician) nu va pierde mare treabă. Electoral vorbind”, scrie Chicu pe pagina sa.

În replică Maia Sandu susține că are un singur răspuns pentru actualul premier.

Citesc mesajul Prim-ministrului Republicii Moldova și mă îngrozesc pentru soarta oamenilor când mă gândesc că acesta este prim-ministrul care conduce țara noastă. Am un singur răspuns pentru dumnealui: La muncă! Oamenii mor din cauza modului dezastruos în care ați administrat criza. Nimeni nu are nevoie acum de demonstrații de bădărănism pe Facebook din partea unui om frustrat”, a declarat lidera PAS.