image
Sursa foto: Profimedia

Italia impune noi restricții dure pentru nevaccinați

Italia a decis miercuri noi măsuri restrictive împotriva persoanelor care refuză în continuare vaccinarea împotriva COVID-19, limitându-le drastic accesul la o serie de servicii şi făcând vaccinarea obligatorie pentru categorii mai largi de angajaţi publici, transmite Reuters, citat de Digi24.

Potrivit noilor reguli, care vor intra în vigoare începând din 6 decembrie, persoanele nevaccinate nu vor mai putea intra în sălile de cinema, în restaurante și nu vor mai putea participa la evenimente sportive, a transmis premierul Mario Draghi printr-un comunicat de presă.

Totodată, vaccinarea obligatorie, deja în vigoare pentru lucrătorii din domeniul sănătății, va fi extinsă pentru personalul din școli, polițiști și militari, începând din 15 decembrie.

Guvernul de la Roma înăsprește și regulile de folosire a certificatului verde. Documentul va fi obligatoriu pentru accesul în mijloacele de transport public, însă va putea fi utilizat nu doar de cei vaccinați, ci și de cei care au un test recent cu rezultat negativ.

„Vedem că situația din țările învecinate este foarte gravă și vedem, de asemenea, că situația din Italia se înrăutățește treptat, dar constant”, a declarat Draghi după ce cabinetul său a aprobat

Vaccinarea cu doza a treia, care este recomandată în prezent persoanelor cu vârste de peste 40 de ani, va fi disponibilă pentru toți cetățenii de peste 18 ani.

comentarii: