image
Sursa foto: monitorulcj.ro

Peste 2.000 de cazuri de coronavirus confirmate în România; Autoritățile au anunțat aplicarea scenariului 4

România a depăşit luni seara pragul de 2.000 de cazuri confirmate de coronavirus, motiv pentru care se intră în scenariul 4.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a anunţat că au fost confirmate peste 2100 de cazuri pozitive cu Covid-19, dintre acestea 593 fiind în Suceava, scrie Agerpres.

"Raportul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, de la ora 20,00, ne arată că sunt la acest moment 2.109 cazuri confirmate în ţară, 65 de decese care sunt cauzate de COVID-19. Iar aici vreau să subliniez situaţia deosebită în care se află municipiul Suceava. Dintre cele 2.109 cazuri confirmate, 593 se află în municipiul Suceava", a precizat şeful DSU, într-o declaraţie la sediul MAI.

În context, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat emiterea Ordonanței Militare nr.6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

Numărul celor care au decedat din cauza infectării cu Covid-19 în România a ajuns la 65.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: