Astfel, peste 30 la sută din respondenți au declarat că și-ar da votul pentru candidații la funcția de consilier din partea PSRM. Peste 23 la sută susțin că ar vota pentru Blocul ACUM.

Urmează PD cu un scor de 7,6 la sută, Partidul Nostru - cu 4,5 la sută, PCRM - 3,2 la sută, Partidul Șor - 2,9 la sută.

Aproape 15 la sută dintre respondenți au declarat că nu știu pentru cine să voteze sau au refuzat să-și spună opțiunea de vot. Totodată, aproape 8 la sută spun că nu vor merge la vot.

Sondajul a fost efectuat în perioada 27 septembrie - 8 octombrie, în rândul a 1195 de respondenți din 83 de localități și are o marjă de eroare de 3 la sută.