image
Sursa foto: digisport.ro

Programul complet al sferturilor de la CM 2018: Tot ce trebuie să ştii despre cele patru meciuri

Odată cu meciurile disputate marţi, se cunoaşte tabloul complet al sferturilor de finală de la Cupa Mondială. Fără îndoială, capetele de afiş ale acestei faze sunt cele două dueluri Europa-America de Sud, adică Franţa-Uruguay şi Brazilia-Belgia. Opt titluri supreme la un loc şi o generaţie de excepţie a unei ţări care aşteaptă din 1986 şansa unei semifinale. De cealaltă parte, profitând de traseul accesibil, Anglia speră să ducă trofeul acasă după mai mult de jumătate de secol, în timp ce Croaţia, Rusia şi Suedia vor să profite de contextul favorabil pentru a obţine un rezultat istoric.

Sferturile de finală se vor disputa pe 6 şi 7 iulie, niciunul dintre cele patru meciuri nefiind programat la Moscova sau St. Petersburg. Cele două oraşe vor găzdui, în schimb, semifinalele şi finalele.

Uruguay - Franţa (6 iulie, Nizhny Novgorod)

Două naţionale care au împreună trei titluri mondiale, însă duelul dintre ele cu greu poate fi considerat un clasic. Va fi al patrulea meci direct la un turneu final, iar sud-americanii nu au pierdut vreodată în faţa francezilor. Uruguay a câştigat o dată, chiar prima partidă, disputată în 1966, scor 2-1, iar în două rânduri, în 2002 şi 2010, s-a terminat 0-0. Toate confruntările precedente au avut loc în faza grupelor, niciuna nu a fost eliminatorie, aşa cum va fi cazul acum.

Ambele formaţii sunt neînvinse la turneul din Rusia şi vin după prestaţii convingătoare, în faţa unor adversari cu nume. Uruguay a eliminat Portugalia, pe care a învins-o cu 2-1, datorită dublei lui Edinson Cavani, astfel că naţionala lui Oscar Tabarez are un parcurs perfect la actuala ediţie, cu patru victorii din tot atâtea meciuri.

De cealaltă parte, Franţa a câştigat cu 4-3 în faţa Argentinei, în, probabil, cea mai spectaculoasă partidă a turneului de până acum. O adevărată demonstraţie de forţă a lui Kylian Mbappe, care a marcat de două ori şi efectiv a terorizat apărarea "pumelor" în multe momente.

Dacă "Les Bleus" vor încerca să obţină prima victorie contra celestilor la turneul final, pentru cinci dintre uruguayeni va fi ocazia unei revanşe pe care o aşteaptă de 5 ani. În 2013, sud-americanii au pierdut finala Mondialului U20 contra Franţei, la care evoluau Areola, Umtiti, Pogba şi Thauvin. Din lotul lui Tabarez, atunci se aflau pe teren Varela, Silva, Laxalt, Gimenez şi De Arrascaeta

Brazilia - Belgia (6 iulie, Kazan)

Calificaţi, pentru a şaptea oară la rând în sferturile Cupei Mondiale, brazilienii vor întâlni cea mai talentată generaţie a Belgiei din ultimii 30 de ani, dar care aşteaptă încă să confirme la o competiţie majoră.

După ce au revenit spectaculos în faţa japonezilor, pe care i-au învins cu 3-2, după ce au fost conduşi cu 2-0, elevii lui Roberto Martinez au şansa de a arăta că pot face pasul decisiv spre consacrare chiar împotriva principalei favorite, Brazilia, care s-a impus cu 2-0 în faţa Mexicului, în optimi.

La fel ca Uruguay, Belgia a câştigat toate cele patru meciuri disputate până acum. Sunt singurele echipe prezente în Rusia care au reuşit această performanţă.

Doar o dată s-au mai întâlnit belgienii şi brazilienii la Cupa Mondială, în 2002. Ronaldo şi Rivaldo, cu o execuţie splendidă, au marcat golurile victoriei cu 2-0, obţinută în optimi. La finalul acelei ediţii, Selecao a cucerit titlul pentru a cincea şi ultima oară.

Suedia - Anglia (7 iulie, Samara)

Ultimele echipe calificate în această fază a competiţiei îşi vor disputa un loc în semifinale la Samara, în încercarea de a egala o performanţă pe care au reuşit-o ultima oară cu peste 20 de de ani în urmă. Anglia nu a mai jucat în penultimul act la Cupa Mondială din 1990, când a fost eliminată de Germania, în urma loviturilor de departajare, în timp ce suedezii încearcă să repete rezultatul din 1994, când echipa lui Thomas Ravelli şi Tomas Brolin s-a clasat pe locul 3, după ce, în sferturi, a trecut dramatic de România.

Totodată, cele două adversare sunt singurele de pe partea de jos a tabloului care au jucat o finală de CM. Ambele acasă. Suedezii au făcut-o acum 60 de ani, când au pierdut clar în faţa Braziliei unui foarte tânăr Pele (5-2), în timp ce Anglia a luat trofeul în 1966, după un succes controversat în prelungiri, cu Germania de Vest (4-2).

Aşa cum este cazul şi în întâlnirea Franţa - Uruguay, va fi primul duel direct în fazele eliminatorii la Mondiale. Precedentele două au avut loc în 2002 şi 2006 şi s-au încheiat de fiecare dată la egalitate, 1-1, respectiv 2-2.

Miza acestei confruntări este şi una personală pentru Harry Kane. Atacantul lui Tottenham este actualul golgheter al Cupei Mondiale, cu 6 goluri, iar principalul său rival în acest moment este Romelu Lukaku, autorul a 4 goluri. Englezul poate face un nou pas spre titlul de cel mai bun marcator al turneului final şi să-i calce pe urme lui Gary Lineker, care a reuşit această performanţă în 1986.

Rusia - Croaţia (7 iulie, Sochi)

Gazda turneului, aflată la cel mai bun rezultat la Cupa Mondială după dispariţia Uniunii Sovietice, contra unei echipe pe care nu puţini o văd printre favorite şi care e la un pas să calce pe urme generaţiei de excepţie de acum 20 de ani. Rusia - Croaţia e meciul care încheie sferturile de finală şi, indiferent care va fi deznodământul, pentru ambele naţionale va fi un moment istoric.

Ruşii au început entuziasmant competiţia pe care o organizează, cu opt goluri în primele două meciuri, cu Arabia Saudită şi Egipt, dar eşecul categoric suferit în faţa Uruguayului (0-3) i-a readus cu picioarele pe pământ. Probabil corecţia care le-a fost aplicată de sud-americani i-a ajutat să pregătească mai bine partida din optimi cu Spania, care le-a adus succesul surprinzător obţinut la loviturile de departajare.

Tot de lovituri de la 11 metri au avut nevoie şi croaţii pentru a trece de Danemarca. Asta după ce Luka Modric şi colegii săi au impresionat în grupe, unde au avut punctaj maxim şi au umilit Argentina, în faţa căreia au câştigat cu 3-0.

Va fi prima confruntare între cele două echipe la Cupa Mondială. Nicio surpriză, dacă ţinem cont de faptul că ambele sunt doar prezenţe recente în istoria competiţiei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: