image
Sursa foto: libertatea.ro

Detaliile contului bancar al președintelui american Donald Trump au fost dezvăluite din greșeală de secretarul său de presă

Cel mai bine păzit secret a fost devoalat! În timp ce a anunța că Trump își va dona salariul trimestrial către Departamentul de Sănătate și Servicii Umane, Kayleigh McEnany a arătat presei cecul cu detaliile contului bancar al președintelui american, informează The Guardian.

O dată la patru luni, conform angajamentului său de campanie din 2016, președintele Trump donează 100.000 $ din salariul său în scopuri caritabile. McEnany a explicat că acum banii donați de Trump vor merge la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane pentru a ”susține eforturile întreprinse în lupta pentru combaterea coronavirusului”, scrie libertatea.ro.

Secretarul de presă a prezentat în briefingul de vineri, 22 mai, cu reprezentanții media cecul care releva toate datele contului bancar al liderului de la Casa Albă.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de NY Times, a confirmat autenticitatea cecului, completând: „Salariul lui Donald Trump va ajuta în lupta pentru găsirea unor remedii pentru combaterea coronavirusului. Mass-media a găsit un motiv pentru a nu prezenta pur și simplu faptele, concentrându-se în schimb să verificare dacă cecul este real ori nu”.

Contul liderului de la Casa Albă e protejat

Informațiile bancare pot fi utilizate pentru a retrage sau pentru a depune bani, pentru a face cumpărături online și ar putea deveni chiar o țintă pentru hackeri. „Nu a fost cea mai bună idee să împărtășească informațiile în mod public”, a declarat Ela Velasquez, directorul executiv al Centrului de Resurse pentru combaterea furtului de identitate din SUA.

Oficialul a mai spus că „datorită profilului său, contul lui Trump are o protecție suplimentară de securitate”. Și a concluzionat: ”Este foarte important pentru persoanele obișnuite să înțeleagă că aceasta nu este o bună practică”.

Noutăţile partenerilor

comentarii: