image
Sursa foto: Getty Images

Visul lui Sadio Mane s-a împlinit! Fotbalistul a inaugurat spitalul pe care l-a construit în Senegal

Sadio Mane nu se dezice de faptele bune pe care le face pentru țara sa natală, Senegal. Recent, a ajutat la construirea unui spital în satul său de proveniență, Bambali.

Jucătorul lui Liverpool a mers în Senegal unde a disputat două partide alături de echipa națională. Mane a provitat de ocazie și s-a întâlnit cu președintele țării, Macky Sall pentru a discuta despre noul spital.

Pentru construcția spitalului, Sadio Mane a contribuit cu 525 de mii de euro.

Mane a participat la inaugurarea spitalului din Bambali.

Mane și-a dorit să construiască un spital în Bambali, după pierderea prematură a tatălui său, în urmă cu 20 de ani.

"Aveam șapte ani și ne pregăteam să jucăm pe teren. Un văr a venit la mine și mi-a spus <Sadio, tatăl tău a murit!>. I-am răspuns <Serios? Glumește!>. Nu puteam concepe.

Înainte să moară, se lupta cu acea boală de mai multe săptămâni. Am folosit un tratament tradițional și a fost mai bine trei sau patru luni. Boala a recidivat, iar de această dată nu a mai funcționat. Pentru că nu exista niciun spital în Bambali, l-au dus în următoarea comună pentru a încerca să-i salveze viața. Nu s-a putut", povestea Mane, în urmă cu un an, citat de The Guardian.

Tot în Bambali, Sadio Mane a construit anterior o școală și un supermarket. Se pare că planurile jucătorului de la Liverpool nu se opresc aici. Potrivit AS, Mane plănuiește să construiască o poștă și o benzinărie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: