image
Sursa foto: asd.md

DOC // Pentru Ministerul Economiei, relațiile de rudenie într-o întreprindere de stat sunt o normalitate

Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova nu vede o problemă că mai mulți angajați ai Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” se află în diferite grade de rudenie. La această întreprindere „părinții sunt șefii fiicelor și fiilor”. „Relațiile de rudenie din cadrul unui sistem sunt o normalitate, dacă se înscriu în afara conflictului de interese”, se menționează într-un răspuns oferit de acest minister ziarului JURNAL de Chișinău.

Ministerul Economiei și Infrastructurii arată în același răspuns că „circumstanțele survenite la momentul angajării și în perioada de desfășurare a activității nu au fost create premeditat și nu contravin legii. Persoanele vizate care, de altfel, nu sunt funcționari publici au fost angajate fără conflict de interese. În perioada desfășurării activității, unele familii s-au format în cadrul instituției, adică după angajare. Totodată, specificăm că, în toate țările europene, relațiile de rudenie din cadrul unui sistem sunt o normalitate, dacă se înscriu în afara conflictului de interese”.

Ministerul ne-a comunicat de asemenea că „personalul angajat al Administrației de Stat a Drumurilor nu generează o situaţie de conflict de interese, întrucât niciun angajat nu se află în subordinea nemijlocită a unei rude directe”.

Amintim că mai mulți angajați dintre cei circa 180 ai Administrației de Stat a Drumurilor sunt legați prin diferite grade de rudenie. Foști angajați ai întreprinderii ne-au comunicat că acolo ajungi să lucrezi doar prin pile, lucru confirmat de fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc.

Dinastiile de la Administrația de Stat a Drumurilor

La Administrația de Stat a Drumurilor lucrează soții Iurie și Galina Pașa și fiica acestora, Alina, cuplul Cristian și Natalia Dragalin, familia Alesia și Vladimir Popov, Alina și Ruslan Anii, Valeriu și Elena Stratan. La aceeași întreprindere de stat lucrează tați, fii şi fiice. În această relație de rudenie este Ion și Dorina Drucec, Nicolae și Andrian Ciobanu, Andrei și Artur Iazinschi.

asd_rudeasd_rude
asd_rudeasd_rude

Experta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Mariana Kalughin, ne-a comunicat că, potrivit Legii privind declararea averii și intereselor personale, conducătorul întreprinderii de stat și adjunctul întreprinderii de stat cad sub incidența Legii cu privire la declararea averii și intereselor personale.

„Bineînțeles că nu ar trebui ca adjuncții să aibă în subordine persoane care le sunt apropiate, pentru că, având această relație familială, ar putea să nu fie suficient de corecţi în exercitarea atribuțiilor de serviciu. E vorba de un potențial conflict de interese, pentru că adjunctul ia decizii importante pentru persoanele care îi sunt în subordine. Fără îndoială, sunt cazuri în privinţa cărora ar trebui să se sesizeze Autoritatea Națională pentru Integritate și să se ia o decizie în privința acestora”, conchide Mariana Kalughin.

Noutăţile partenerilor

comentarii: