image
Sursa foto: Eduard Bizgu

Platforma DA propune ca prezidențialele să fie organizate timp de două zile; „Este riscul ca pandemia să revină în toamnă”

Alegerile prezidențiale din 1 noiembrie ar putea fi organizate timp de două zile, sâmbătă și duminică, pentru a reduce riscurile de infectare cu noul coronavirus. Fracțiunea Platformei DA a inițiat un proiect de modificare a Codului Electoral.

„Ținând cont de situația pandemică, de eventualitatea repetării acesteia în toamnă, dar și pentru a garanta fiecărui cetățean din țară și Diaspora dreptul și posibilitatea reală de a-și exprima votul, propunem ca scrutinul să se desfășoare timp de două zile, cu prelungirea orelor de activitate a secțiilor electorale. E important pentru a nu pune oamenii în primejdie. Data de 1 noiembrie ar putea să ne prindă în cel de-al doilea val de pandemie. Sunt două aspecte: unul ține de sănătatea oamenilor, iar al doilea ține de faptul că trebuie să renunțăm la acele cozi interminabile din Diasporă”, a declarat Vasile Năstase.

„Urmează să găsim un consens larg în Parlament și în societate. Suntem deschiși la discuții. În condițiile pandemice în care ne aflăm, propunem ca anumite ore să fie limitate, nu de la ora 7:00 și până la 21:00, dar să stabilim alte tipuri de intervale”, a adăugat Dinu Plângău.

Ulterior, Platforma DA precizează că va veni cu inițiativa introducerii votului electronic care va reduce considerabil uriașa corupție electorală.

Noutăţile partenerilor

comentarii: