image
Sursa foto: Jurnal.md

Maia Sandu, la întâlnirea cu un grup de deputați francezi: „Nimeni nu se poate opune unei țări întregi”

Prim-ministrul Maia Sandu s-a întâlnit cu delegația Grupului de prietenie Franța-Moldova, din cadrul Adunării Naționale a Republicii Franceze. Premierul și-a exprimat condoleanțele în legătură cu trecerea în neființă a fostului președinte Jacques Chirac.

Pe parcursul întrevederii, Şefa executivului a informat oaspeții din Franța despre ultimele evoluții social-politice din Republica Moldova: „Cea mai mare provocare pentru acest guvern este să redea cetățenilor încrederea în propria lor țară și mai ales în justiție. Chiar acum, în timp ce discutăm, are loc adunarea extraordinară a judecătorilor, prin care unele forțe speră să poată opri curățarea justiției. În această reformă avem susținerea cetățenilor. O vom continua, pentru că nimeni nu se poate opune unei țări întregi”.

Jean-Michel Mis, Președintele Grupului de prietenie Franța-Moldova, a exprimat aprecierea pe care o are Franța pentru eforturile Guvernului de a promova reforme. Oficialul a menţionat că Moldova poate conta pe suportul deputaților francezi, nu doar în cadrul Adunării Naționale, ci și în cadrul altor foruri europene, cum ar fi Consiliul Europei.

Părțile au abordat mai multe aspecte ale colaborării moldo-franceze, printre care: recunoașterea permiselor de conducere, oportunitățile de investiții în Moldova, securitatea regională,  colaborarea culturală și lingvistică. Domeniile de interes ale economiei moldovenești, în viziunea deputaților francezi, sunt exportul produselor agricole, energia solară și eoliană, infrastructura drumurilor și a căilor ferate. 

Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat de Franța în promovarea agendei europene de reforme a țării noastre: „Acordul de Asociere cu UE stă la baza activității acestui Guvern. Suntem bucuroși că Franța și-a exprimat interesul de a investi în proiectul de modernizare a căii ferate pe tronsonul Chişinău-Ungheni și în alte proiecte de infrastructură menite să conecteze Moldova la spaţiul european”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: