image
Sursa foto: AP

Trump nu poate reveni pe reţeaua de socializare Facebook; Reacția acestuia: „O rușine absolută”

Donald Trump nu poate reveni pe reţeaua de socializare Facebook, a stabilit miercuri, într-o decizie foarte aşteptată, Consiliul de Supraveghere a gigantului american, însărcinat să soluţioneze conflictele cele mai sensibile.

Platforma i-a suspendat conturile personale fostului preşedinte în urmă cu patru luni, la o zi după ce susţinători ai lui Trump au luat cu asalt Capitoliul.

Trump avea atunci 35 de milioane de abonaţi pe Facebook şi 24 de milioane de abonaţi pe Instagram.

La scurt timp, Donald Trump a reacționat la decizia Consiliului de Supervizare Facebook, spunând că „reprezintă o rușine absolută”.

„Ceea ce au făcut Facebook, Twitter şi Google reprezintă o ruşine absolută. I s-a retras libertatea de exprimare preşedintelui Statelor Unite pentru că nebunii stângii radicale se tem de adevăr, dar adevărul va ieşi oricum la suprafaţă, mai puternic şi mai mare decât oricând”, a transmis Trump, într-un comunicat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: