Deputata Marina Tauber a anunțat în plenul Parlamentului că din totalul de 90 de agajați din cadrul Inspectoratului, 20 sunt infectați cu Covid-19. Fracțiunea a cerut audierea ministrului de Interne, Pavel Voicu, în legătură cu această situație, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Solicitată telefonic, ofițerul de presă al IP Orhei, Elena Băetrău, a confirmat prezența cazurilor de Covid-19.

„Avem angajati confirmați. Serviciile care au posibilitate lucrează de la distanță. Restul angajaților respectă toate măsurile stabilite de autorități pentru a preveni și diminua răspîndirea și infectarea altor persoane”, a declarat Elena Băetrău.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 12732 cazuri de infecție cu noul Coronavirus, dintre care 1127 în Transnistria.