image
Sursa foto: usatoday.com

De ce doar americanii mor din cauza țigărilor electronice

Boala despre care se crede că afectează fumătorii de țigări electronice a ucis deja zeci de oameni, însă aceasta pare să existe doar în Statele Unite.

Deși au existat cel puțin 1.000 de cazui pe teritoriul SUA, boala pare să nu de mai fi răspândit în altă parte, deși țigările electronice sunt folosite în foarte multe state din lume. VICE compară fenomenul legat de țigări electronice din Statele Unite cu ce se întâmplă în Marea Britanie. Concluziile la care au ajuns experții dau vina chiar pe politicienii americani.

Astfel, Statele Unite nu prea ar ști cum să administreze problema. În timp ce Marea Britanie are un sistem de reglementare care monitorizează cu atenție nivelul de nicotină în produsele de vaping, SUA stă mult mai prost la acest capitol. Așadar, politicienii americani n-ar fi reglementat la timp consumul de țigări electronice, iar acum au ajuns să adopte măsuri drastice, e de părere Brad Rodu, profesor de medicină la University of Louisville. Pe de-o parte, tot mai multe state interzic comercializarea țigărilor electronice pe teritoriul lor, iar pe de altă parte, Food and Drug Administration (FDA) ar putea scoate de tot de pe piață anumite produse de vaping.

De ce americanii mor de la țigări electronice și englezii nu

Din 2016, Marea Britanie urmează indicațiile Directivei privind produsele din tutun adoptată de Uniunea Europeană. Potrivit acesteia, nicotina din lichidele pentru țigări electronice este limitată la 20 mg/ml. În comparație, țigările electronice JUUL folosesc chiar și 59 mg/ml.

Dave Cross, administrator al New Nicotone Alliance, spune că, spre deosebire de SUA, Marea Britanie are câțiva politicieni și oameni în cadrul Public Health England (PHE), care iau decizii și adoptă legi bazate pe dovezi. PHE susține că folosirea produselor de vaping este cu 95% mai puțin dăunătoare decât fumatul țigărilor clasice.

În Marea Britanie, consumul de țigări electronice chiar e încurajat. Deborah Robson, cercetător al dependenței de tutun, spune că englezii, bazându-se pe cercetări empirice de zeci de ani, au ajuns la concluzia că nu nicotina este substanța dăunătoare din tutun, ci inhalarea a mii de alte gaze toxice și particule de gudron care provin de la arderea tutunului și care ajunge să ucidă fumătorii, scrie Playtech.

„Vapingul funcționează aici, așa cum ar face-o în toată lumea dacă i s-ar da șansa”, mai adaugă Cross.

Noutăţile partenerilor

comentarii: