image
Sursa foto: Twitter

Kylian Mbappe va deveni personaj de benzi desenate! Anunțul făcut de avocata fotbalistului

Kylian Mbappe, jucătorul celor de la Paris Saint Germain, considerat unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai noii generații, își scrie deja autobiografia.

Totuși, autobiografia vedetei de la PSG va fi atipică pentru că va fi lansată sub forma unei cărți de benzi desenate.

Potrivit GetFootballNewsFrance, Mbappe nu a reușit să găsească o editură care să vrea să îi publice cartea, așa că fotbalistul francez a pus bazele propriei sale edituri care se va numi simplu ”KM”.

Avocata fotbalistului, Delphine Verheyden a precizat că autobiografia fotbalistul va avea titlul ”Je m’appelle Kylian” (n.red. Mă numesc Kylian) și va fi tipărită în trei sute de mii de exemplare.

Tot Verheyden a explicat că benzile desenate vor fi despre ”povestea și dificultățile prin care a trebuit să treacă Kylian Mbappe pentru a deveni un fotbalist de nivel mondial”.

Kylian Mbappe (22 de ani) este superstarul cu cel mai incert viitor din fotbal în ceea ce privește următoarea sa echipă.

Real Madrid îl dorește cu disperare, motiv pentru care a făcut trei oferte uriașe pentru el în ultima perioadă de transferuri. În același timp, cei de la PSG trag cu dinții de prelungirea contractului și chiar au recunoscut că au vrut să-l facă cel mai bine plătit jucător de la echipă.

Momentan, atacantul a rămas pe Parc des Princes, dar informațiile legate de viitorul său apar pe bandă rulantă. Acum, a venit rândul mamei sale, Fayza Lamari, să vorbească despre cel mai fierbinte subiect de la PSG. Potrivit acesteia, după ce parizienii au reușit cea mai bună campanie de achiziții din istoria lor, Mbappe ar fi conștientizat că are șanse mai mari să cucerească trofee în Franța.

Declarația este una surprizătoare, întrucât chiar campionul mondial recunoscuse că a fost afectat după ce a aflat că nu mai pleacă la Real Madrid.

"Când Kylian a vrut să meargă la Real Madrid, tatăl lui nu a vrut să facă asta și i-a spus să aștepte până la Olimpiada din 2024, dar el a avut motivele lui și l-am suținut. Acum patru ani când a ales PSG, nu am vrut să meargă acolo, îmi era frică, dar a insistat și l-am ajutat.

Când PSG ne-a spus că rămâne (n.r. sezonul acesta), Kylian mi-a spus: 'Mamă, vezi cu cine voi juca anul ăsta? Pentru a câștiga titluri, cel mai bine ar fi să rămân la echipă anul acesta'", a afirmat mama fotbalistului, conform publicației spaniole Marca.

Citeşte mai mult despre

comentarii: