image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Un veteran s-a pomenit cu un cocktail Molotov în ogradă după ce a criticat posturile ilegale și a participat la proteste

Un veteran al războiului de pe Nistru, Vasile Crețu din satul Hagimus, raionul Căușeni, a fost atacat cu un cocktail Molotov, care i-a fost aruncat în dimineața zilei de 28 iulie, curent, în ograda acestuia. Spre norocul familiei, sticla nu a explodat și nu a fost rănit nimeni. Bărbatul locuiește la marginea satului Hagimus, la câteva sute de metri de or. Tighina. Pe 16 iulie bărbatul a protestat în centrul Chișinăului, fiind târât și călcat în picioare de câțiva polițiști. Tot el, a însoțit o echipă de filmare, care a filmat două posturi mobile ilegale amplasate de structurile secesioniste pe teritoriul satului Hagimus, localitate aflată în subordinea Chișinăului.

Solicitat de Jurnal.md, combatantul ne-a informat că sticla cu combustibil era împachetată într-o sacoșă de culoare galbenă. Sub sticlă era un carton pe care scria în limba rusă „v sleduișii raz budet granatomiot” ( „data viitoare va fi utilizat un aruncător de grenade” n.red.).

„Sacoșa a fost descoperită de soția mea. Nu a încercat să o deschidă, m-a chemat pe mine. Am făcut armata și am participat și la războiul de pe Nistru, știu ce înseamnă un obiect inflamabil. Am chemat poliția. A venit un grup operativ. Când au ridicat cartonul, pe cealaltă parte era scris „ne nravitsea Moldova ezjai v Rumâniu” („nu-ți place Moldova, pleacă în România” n.red). Sub sticlă se mai afla un ziar „Pravda” din anii 90. Puțini care mai păstrează astfel de ziare”, ne spune combatantul.

La câțiva zeci de metri de gospodăria lui Vasile Crețu trece linia de cale ferată. Aici s-a instalat un post mobil ilegal. Nu departe, tot pe teritoriul satului Hagimus, a fost instalat în câmp, în buruieni un cort, unde stau alți militari ruși.

„Ei ca și cum păzesc intrarea în or. Tighina. De câteva ori m-au oprit. Stau pe calea ferată, prin tufari. Nu-mi pot vizita nepoții care locuiesc în oraș. Cei care vin de acolo, pot sta aici cel mult două ore. Altfel, la întoarcere, trebuie să stea în carantină”, afirmă bărbatul.

Vasile Crețu a luptat de pe 27 martie până pe 31 august 1992, pe platoul Tighina. Făcea parte dintr-un grup al serviciului de securitate. A participat la mai multe acțiuni în cadrul cărora și-a pus viața în pericol. În 1992 a fost nevoit să-și lase casa și să se refugieze cu familia la Hagimus. După încheierea războiului, soția și copiii au revenit în oraș. „Nu aveam încă o casă și s-au întors la Tighina. Nu pot să uit un caz în care copiii au fost împroșcați cu ouă când se întorceau de la școală fiind numiți „polițeiskie krîsî”. Au fost foarte multe situații complicate prin care am trecut împreună cu familia și mai trecem și acum, pentru că locuim chiar la marginea Zonei de Securitate”, ne spune bărbatul.

La protestul de pe 16 iulie din centrul Chișinăului a fost aruncat la pământ de doi polițiști. „Nu mă puteam ridica, iar unul filma. Le-am zis că nu au teamă de Dumnezeu și nici rușine. Ne-am riscat viața pentru acest pământ. Din păcate această politică vine de mai sus. Ieri Dodon s-a întâlnit cu Krasnoselski, iar azi în Transnistria au loc toată ziua exerciții militare. Cât am luptat la Tighina am simți trădarea din partea unora de la Chișinău și acum are loc același lucru”, constată cu tristețe veteranul.

El mai spune că obiectul inflamabil i-a fost aruncat în preajma automobilului, parcat în ogradă. Puteau lua foc mai multe bunuri, ori puteau fi răniți el ori soția. „Sperăm ca poliția să găsească cine a făcut acest lucru. Dorim doar să ne simțim în siguranță, că nu am făcut nimănui nici un rău. În centrul Chișinăului am protestat ca să ne obținem niște drepturi pe care le merităm, iar cu echipa de filmare am filmat pe teritoriul satului, unde poliția ar trebui să intervină și să ne apere”, a mai spus combatantul.

Cazul a fost discutat azi și în cadrul ședinței Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică la care a fost discutată situația legată de amplasarea posturilor militare ilegale de către administrația separatistă de la Tiraspol.

Deputatul Chiril Moțpan i-a informat pe cei prezenți că veteranului i s-a aruncat un cocktail Molotov în ogradă, acesta fiind totodată amenințat că, dacă va continua să protesteze, făptașii vor recurge la un aruncător de grenade.

Noutăţile partenerilor

comentarii: