image
Sursa foto: pdm.md

Filip dă de înțeles că Plahotniuc a influențat anularea alegerilor municipale câștigate de Năstase: „Nu am fost de acord”

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, ex-premier al Republicii Moldova, a dezvăluit detalii ce țin de anularea alegerilor municipale din 2018, atunci când au fost invalidate alegerile pentru primăria Chișinău, câștigate de Andrei Năstase. Pavel Filip spune că nu era atunci în situația în care și-a putut exprima poziția chiar dacă era împotriva acestei decizii, care ar fi fost influențată de Vladimir Plahotniuc. „Multe decizii luuate de conducerea PD atunci mi-au influențat negativ poziția de premier al țării. De multe ori nu am putut să-mi exprim propria poziție”.

Pavel Filip spune că în 2018 când el deținea funcția de premier, totul decurgea bine atât pe plan național cât și extern până în momentul în care mandatul de primal al lui Andrei Năstase nu a fost validat. Potrivit lui, atunci și partenerii externi au întors spatele, iar el a fost nevoit să ducă discuții neplăcute pe plan internațional din cauza deciziilor pe care le lua în Republica Moldova Vladimir Plahotniuc.

Tot efortul pe care l-am depus în Partidul Democrat a dispărut atunci când în 2018 au fost alegeri municipale și Andrei Năstase a câștigat, iar alegerile au fost anulate. În acel moment mă aflam la Washington, și duceam discuții cu Mike Pompeo, iar când s-a aflat că alegerile au fost anulate, discuțiile acolo nu au fost deloc plăcute. Atunci l-am telefonat pe domnul Plahotniuc și i-am spus că este ultima lovitură în adresa conducerii. Nu am fost de acord cu asta, dar nu am avut atunci vreo dovadă ca să acuz conducerea partidului că a influențat decizia CC”, a declarat Pavel Filip în cadrul emisiunii „ О нас” de la Jurnal TV.

Ex-premierul a mai declarat în cadrul emisiunii că a avut de suferit mult în urma unor decizii care erau luate de conducerea Partidului Democrat.

„Imaginea mea era influențată negativ. De multe ori nu am putut să-mi exprim propria poziție”, a declarat Pavel Filip.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: