image
Sursa foto: Jurnal.md

Zi de DOLIU în RM pe 23 august, pentru comemorarea victimelor regimurilor totalitare; Ministrul care s-a abținut de la vot

Republica Moldova se alătură deciziei Parlamentului European și va marca pe 23 august ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare.

Decizia a fost luată astăzi de către Guvern, la propunerea premierului Maia Sandu. Ministrul Apărării, Pavel Voicu, a fost singurul care s-a abținut de la vot.

Astfel, pe 23 august în toate localitățile, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare va fi arborat în bernă drapelul de stat.

La ora 10.00, în semn de comemorare a victimelor regimurilor totalitare și autoritare, indiferent de ideologie, Guvernul și autoritățile publice vor păstra un moment de reculegere.

Autoritățile administrației publice centrale și locale vor organiza activități pentru marcarea acestui eveniment.

Compania Teleradio-Moldova urmează să asigure difuzarea în cadrul emisiunilor radiofonice și televizate a materialelor consacrate evenimentului respectiv, cu anunțarea unui moment de reculegere la ora 20:00.

„Invităm toată lumea, inclusiv televiziunile să ni se alăture în acest proces, în ținerea unui minut re reculegere la ora 20:00 în prime time”, a declarat Maia Sandu.

La 29 septembrie 2008 Parlamentul European a declarat ziua de 23 august ziua europeană a comemorării victimelor fascismului şi comunismului.

Stabilirea zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor totalitarismului a fost sprijinită și de Declarația de la Vilnius din 2009 a Adunării Parlamentare a OSCE.

Ziua 23 august a fost aleasă pentru a coincide cu data semnării, la 23 august 1939, a Pactului Ribbentrop-Molotov în care Uniunea Sovietică și Germania nazistă au stabilit să împartă între ele Europa de est.

Citeşte mai mult despre

comentarii: