image
Sursa foto: Getty Images

Bayern urcă pe podiumul celor mai titrate cluburi din Europa! Cifrele incredibile ale mașinăriei de fotbal germane

Bayern Munchen a devenit a treia cea mai titrată echipă din Europa grație victoriei din finala cu PSG cu 1-0. Bavarezii au cucerit trofeul UEFA Champions League pentru a șasea oară în istorie, egalând astfel pe Liverpool.

Doar Real Madrid, cu 13 trofee, și AC Milan, cu 7, sunt în fața campioanei Germaniei. A fost a 11-a finală de Liga Campionilor pentru Bayern, iar 5 dintre jucătorii aflați în lot, Manuel Neuer, Jerome Boateng, David Alaba, Javi Martinez și Thomas Müller sărbătoreau și acum 7 ani triumful din finala cu Borussia Dortmund a lui Lewandowski.

Totodată, Bayern a reușit tripla campionat - Cupă - Champions League după un sezon aproape perfect.

Bavarezii au format o adevărată mașină de fotbal cu 11 victorii la rând în competiție, printre care și acel 8-2 contra Barcelonei. Un parcurs de record în care germanii au marcat 45 de goluri.

Un merit îi revine și antrenorului Hansi Flick, cel care părea eternul secund după ce a petrecut ani în umbra lui Joachim Low la naținală - are 34 de victorii în 37 de meciuri pe banca lui Bayern. Iar înainte de meci a avut inspirația de a-l titulariza pe Kingsley Coman, autorul singurului gol.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: